Robert Patrick: „Scorpion este unul dintre cel mai bine scrise seriale la care am lucrat”

Din 4 octombrie, AXN aduce ultimul sezon al serialului Scorpion în fiecare joi seara, de la ora 21.00

Viața expertului în computere Walter O’Brien, care lucrează pentru Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, în cadrul unității speciale Scorpion, o ultimă linie de apărare împotriva amenințărilor din jurul globului, este din nou sub lupă.

Începând din 4 octombrie, AXN aduce ultimul sezon al serialului Scorpion în fiecare joi seara, de la ora 21.00, cu episoade duble.

În sezonul patru, echipa trebuie să colaboreze cu vechiul lor dușman, Mark Collins (Josh Leonard), pentru a opri o catastrofă care ar putea reprezenta finalul omenirii.  În tot acest timp, stingheri, Walter și Paige încearcă să se adapteze noului statut – cel de cuplu.

Robert Patrick (actorul care îl interpretează pe Cabe Gallo în „Scorpion”, cunoscut pentru rolurile negative, printre care T-100 din „Terminator 2 – Ziua Judecății”) povestește într-un interviu pentru CBS Studios International despre noul sezon, relațiile dintre personaje, dar și despre ce iubește cel mai mult la personajul său.

La sfârșitul sezonului trei, echipa este naufragiată pe o insulă pustie. Cum v-ați simțit?

Robert Patrick: Să fii naufragiat pe o insulă pustie nu e atât de amuzant pe cât pare, mai ales dacă porți costum tot timpul și alergi prin nisip în pantofi. Însă, să ai alături un grup de genii care încearcă să găsească tot felul de soluții pentru a pleca de pe insulă în această experiență e amuzant. Planul a fost făcut repede – necesarul pentru a supraviețui plus diferite moduri de a trimite semnale pentru a fi găsiți. La fel de interesant a fost să descopăr cum decurge, după prăbușirea avionului, luna de miere planificată a lui Toby și Happy, dar mai ales cum se înțeleg cei doi, fiind naufragiați pe o insulă pustie.

De ce poartă Cabe costum pe insulă?

Robert Patrick: Am ales să mă agăț de rutină – am refuzat să îmi dau jos cămașa, am continuat să mă bărbieresc. Am vrut să mențin ceva cât de cât similar cu ceea ce era normalitate pentru mine și am realizat că este cel mai bun mod să-mi păstrez sănătatea mintaIă.      

Ce părere are Cabe despre relațiile care se formează în cadrul echipei?

Robert Patrick: Este fericit să îi vadă pe Walter și Paige în sfârșit împreună, mai ales pentru că a tot încercat de-a lungul anilor să îl ajute pe Walter pe acest plan, dar acesta nu era pregătit. Așadar, cred că este fericit că a făcut în sfârșit acest pas. Asta înseamnă că Walter a evoluat, una din direcțiile serialului este evoluția lui Walter, cum devine mai uman și este mai conștient de propriile emoții. Cred că Cabe se bucură și este fericit pentru Walter, cred că se potrivește cu Paige, la fel cum cred că este și pentru cuplul Toby și Happy. E fericit pentru toată lumea, că s-au găsit unii pe alții.

Relația lui Cabe cu Allie va continua să se dezvolte în sezonul 4?

Robert Patrick: Relațiile lui Cabe cu femeile au fost – știi doar, a avut o soție și o fiică, apoi când a murit fata lui, a divorțat. Și nu am mai avut ocazia să vedem alte relații în afară de Allie. Cred că se bucură de compania ei, dar cred că va mai dura ceva înainte ca relația lor să treacă la un alt nivel. În sezonul trecut, a clarificat lucrurile cu Allie, practic i-a spus cine este el cu adevărat, că nu se va schimba, ceea ce mi se pare veridic pentru vârsta pe care o are Cabe și pentru cine este el ca om. Cred că va fi interesant.

Ce îți place cel mai mult la personajul tău?

Robert Patrick: Ceea ce iubesc la Cabe Gallo este că e un om bun. Dur uneori, dar plin de compasiune. Și îmi place modul în care creatorii seriei, Nick Santora și Nick Wootton, au conturat și dezvoltat acest personaj.  Este exact rolul de personaj masculin pe care mi-aș dori să îl joc acum, un om bun, dar ușor dur, care înțelege diferența între bine și rău și mai ales, care este dispus să lupte pentru ceea ce este corect. În plus, că este dispus să-și apere copiii și familia cu orice preț. E un personaj ideal, iconic și cred că au făcut o treabă excepțională cu el pe parcursul primelor trei sezoane.

 Care este abordarea pe care ai ales să mergi în sezonul 4 în ceea ce îl privește pe Cabe?

Robert Patrick: Voi merge pe aceeași linie. Adică, știu foarte bine cine sunt, de unde vin și cine este Cabe. Știm deja că a fost în Marină, apoi a devenit Agent Federal și lucrează pentru Guvern, deci avem o idee despre formarea lui și modul de a gândi. Știm că a copilărit pe străzi, deci avem multe detalii din trecutul lui și de la asta pornesc în fiecare nouă aventură cu Cabe. Am mare încredere în creatorii serialului, Nick Santora și Nick Wootton, și în restul echipei de scenariști. Cred că este probabil unul dintre cel mai bine scrise seriale la care am lucrat și am făcut parte din „Clanul Soprano”, „Dosarele X” și multe altele. Echipa este incredibilă. Umorul personajului, situațiile pe care le crează pentru mine sunt pur și simplu ideale. Mă simt confortabil cu acest rol în acest moment. 

Care crezi că este rețeta succesului serialului?

Robert Patrick: Cel mai tare lucru la Scorpion este că întotdeauna există o soluție pentru orice problemă; și că poți fi unic și cu toate acestea poți să îți găsești locul și să faci parte dintr-o familie unde unicitatea ta este apreciată. Sunt atâtea teme pe care le-a abordat serialul și iubesc acest aspect. Și telespectatorii cred că apreciază acest lucru. Cred că aceștia iubesc cu adevărat personajele și poveștile lor și îi primesc cu bucurie în casele lor în fiecare săptămână.

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Galerie poze
Filme
Persoane