Rol esenţial din Alien: Romulus, jucat de un român
Baschetbalistul arădean Robert Bobroczkyi a devenit una dintre cele mai memorabile creaturi din franciza Alien
O promisiune des repetată de cineastul uruguayan Fede Alvarez a fost că va folosi, pe cât posibil, efecte speciale clasice în Alien: Romulus, ca un omagiu la primele două filme ale francizei, Alien şi Aliens, când efectele CGI erau de domeniul viitorului. Dar nimeni nu s-ar fi aşteptat ca pentru unul dintre cele mai şocante personaje să se fi folosit un actor real.
Personajul, o nouă combinaţie între ADN-ul xenomorf şi cel uman, este interpretat de Robert Bobroczkyi, un fost baschetbalist arădean care la un moment dat a primit titlul de cel ma înalt copil din România, măsurând la doar 15 ani nu mai puţin de 2,29 metri înălţime. Fizicul inconfundabil l-a recomandat pentru interpretarea Progeniturii, protagonistul absolut al actului final din Alien: Romulus.
Ieri Alvarez a publicat pe Instagram un clip din care se înţelege cât se poate de clar că în spatele Progeniturii se află un actor în carne şi oase: doar un machiaj elaborat şi elemente de prostetică l-au transformat pe Bobroczkyi în cea mai memorabilă apariţie din Alien: Romulus.
Alvarez scrie pe Instagram: "Incredibil de talentatul Robert Bobroczkyi, gata să o vâneze pe Cailee Spaeny în Alien: Romulus". Este, fără nici cea mai mică îndoială, cel mai vizibil rol pe care un român îl va interpreta anul acesta la Hollywood, indiferent de orice ar lansa Sebastian Stan.
Foto: Cailee Spaeny întrebându-se "cu ce naiba l-am supărat pe românul ăsta".
View this post on Instagram