Rol inedit pentru Chris Hemsworth: toboşar pentru Ed Sheeran, la Bucureşti!
Interpretul lui Thor lucrează de zor pentru al doilea sezon din show-ul său, Limitless with Chris Hemsworth
Dacă eşti fan Ed Sheeran şi Chris Hemsworth, concertul de aseară de la Bucureşti al cântăreţului britanic a venit cu o surpriză plăcută: pe scenă a urcat şi actorul australian cel mai bine cunoscut pentru interpretarea lui Thor în opt filme din Universul Cinematografic Marvel, care l-a acompaniat pe Sheeran la tobe.
Momentul inedit este un cross-promotion menit să atragă atenţia asupra serialului Limitless with Chris Hemsworth, al cărui al doilea sezon se află acum în producţie şi care se va lansa la anul pe Disney+. După ce a aflat că are o predispoziţie genetică pentru demenţă, Hemsworth a început să testeze pe propria piele teoriile conform cărora stilul de viaţă sănătos este mult mai important decât materialul genetic, de unde şi ideea din spatele serialului său. Colaborarea cu Ed Sheeren, pentru care Hemsworth a învăţat să cânte la tobe fără să aibă o pregătire prealabilă, este o provocare pentru creierul său, provocare ce ar putea întârzia momentul când boala neuronală îi va afecta iremediabil viaţa.
Pe Hemsworth l-am văzut anul acesta în Furiosa: A Mad Max Saga şi îl vom auzi în animaţia Transformers One, o poveste a originilor celor mai celebre personaje din universul Transformers, Optimus Prime şi Megatron. Actorul se pregăteşte în prezent să-l interpreteze pe wrestler-ul Hulk Hogan în primul film biografic despre viaţa acestuia.
Poţi vedea întregul moment în acest clip de pe YouTube.