Roland Emmerich face un violent serial cu gladiatori

Serialul va fi disponibil şi în Europa via Prime Video

Îţi dădeam săptămânile trecute câteva detalii despre producţia lui Gladiator 2, sequelul lui Ridley Scott la superhitul anului 2000 recompensat cu cinci Oscaruri. Dar până în noiembrie 2024, când continuarea se va lansa inclusiv în România, vom avea acces la o altă producţie cu gladiatori, Those About to Die, un violent serial de zece episoade marca Roland Emmerich.

Regizorul care a distrus de atâtea ori lumea pe ecran (Ziua Independenţei, The Day After Tomorrow, Godzilla, 2012) se inspiră din cartea omonimă a istoricului Daniel P. Mannix, publicată în 1958. Aceasta descrie, pe baza unor resurse istorice, importanţa socială a luptelor cu gladiatori din Roma în timpul împăratului Vespasian. Este de notat că aceeaşi carte a inspirat şi Gladiator. De noua adaptare se ocupă Robert Rodat, scenaristul recompensat cu Oscar pentru Salvaţi soldatul Ryan. Acţiunea are loc în anul 79, când Colosseumul urmează să se deschidă pentru a găzdui cele mai sângeroase lupte între gladiatori.

Anthony Hopkins îl interpretează pe împăratul Vespasian, iar în roluri principale îi vom vedea şi pe actorii din Urzeala tronurilor Iwan Rheon (profităm de ocazie pentru a recomanda serialul britanic Misfits) şi Jóhannes Haukur Jóhannesson. Sara Martins şi Gabriella Pession interpretează două dintre protagoniste. Nu ştim acest moment când se va lansa serialul.

Foto: cadru din filmul Gladiator.

Filme
Persoane