S-a stabilit data de lansare pentru Haywire, filmul lui Steven Soderbergh

Thriller-ul de acţiune reuneşte o serie de actori cunoscuţi, dar are în rolul principal o actriţă începătoare

Steven Soderbergh are în pregătire pentru anul viitor mai multe filme, o comedie (The Last Time I Saw Michael Gregg), un thriller de acţiune (Haywire) şi un thriller SF (Contagion). Conform The Playlist, data oficială de lansare pentru Haywire (intitulat iniţial Knockout) a fost stabilită pentru 22 aprilie 2011, în timp ce Contagion fusese deja anunţat pentru 21 noiembrie. The Last Time I Saw Michael Gregg nu a primit încă o dată concretă pentru debutul pe marile ecrane.

Cu o distribuţie de excepţie, formată din Michael Fassbender, Ewan McGregor, Michael Douglas, Bill Paxton şi Antonio Banderas, Haywire are totuşi în rol principal o actriţă începătoare, pe luptătoarea MMA Gina Carano. Aceasta are în film rolul unui soldat dintr-o echipă angajată în operaţiuni strict secrete, care porneşte într-o misiune proprie de răzbunare, după ce este trasă pe sfoară de unul din colegii ei. Talentul de luptător al lui Carano va aduce cu siguranţă mai mult realism scenelor de acţiune, însă reuşita sa în a defini un personaj credibil va depinde de cât de bine îşi va juca şi în rest partitura.

Lem Dobbs (care a scris şi primul film regizat de Soderbergh, The Limey) este autorul scenariului, iar compania producătoare va fi Relativity Media.

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Filme
Persoane