Send Help: iartă, uită, răzbună-te
Socoteala de la birou nu se potriveşte cu cea de pe o insulă pustie, arată horror-ul lui Sam Raimi
După ce a împins Universul Cinematografic Marvel spre horror cu Doctor Strange in the Multiverse of Madness, Sam Raimi ne propune un film în care, pe durata a mai bine de o oră, pe ecran sunt doar două personaje. Send Help/Ajutor! suferă din cauza unor consistente similitudini cu celebrul Triangle of Sadness, câştigătorul Palme d'Or-ului din 2022, dar se salvează cu întorsăturile de situaţie, dar şi cu o (contondentă) meditaţie asupra jocurilor de putere şi asupra a cât de repede ne putem pierde umanitatea într-o situaţie-limită.
Totul începe cu Linda (Rachel McAdams), angajata unei corporaţii unde, în ciuda priceperii de a rezolva cele mai spinoase provocări contractuale, este trecută cu vederea, ba chiar ridiculizată din cauza vestimentaţiei şui şi a atitudinii inadecvat de entuziaste. O favorită a fondatorului companiei, Linda are un şoc când fiul şi moştenitorul acestuia, Bradley (Dylan O'Brian), o ignoră imperial şi oferă postul promis ei unui amic al său. Doar că, în timpul unei călătorii de afaceri în Asia, avionul se prăbuşeşte, iar Linda şi Bradley, unicii supravieţuitori, eşuează pe o insulă tropicală pustie.
Dacă Bradley este complet depăşit de situaţie, Linda îşi pune imediat la treabă obsesia pentru show-ul Survivor şi devine protector şi provider, dar nu trece mult şi Bradley, tot mai frustrat şi gata să-şi urle în fiece moment privilegiul, începe s-o calce pe nervi. Ce urmează este tot mai deraiat, dar şi neaşteptat, astfel încât filmul rămâne o surpriză plăcută (mai ales pentru cine n-a văzut Triangle of Sadness).
Regizor al filmelor Evil Dead şi Drag Me to Hell, Raimi scoate din mânecă câţiva din aşii lui favoriţi, anume jump scares înspăimântătoare, dar până la urmă ieftine, inclusiv un mistreţ cumplit de neverosimil. Dar nu sperieturi e puterea filmului, ci în tango-ul dement dintre cei doi protagonişti care devin treptat adevăraţi monştri cu faţă umană, în eforturile lor diametral opuse: al lui de a evada dintr-o lume în care este masculul omega, iar al ei de a-şi păstra statutul de alfa.
Cumva răfuiala dintre cei doi protagonişti devine mai mult decât lupta a doi (im)posibili parteneri cu viziuni diferite despre strategia de supravieţuire. Ai spune că, o dată ce dai la o parte locaţia exotică şi gros-planurile uneori exagerate, Send Help este mai degrabă o exemplificare dement-jucăuşă a ideii de conflict ireconciliabil: că e un divorţ, gâlceava a doi fraţi care se ceartă pe o palmă de pământ sau a două naţiuni devastate de un război purtat de decenii întregi, când nimeni nu vrea să dea înapoi unica evoluţie posibilă este escaladarea, iar escaladarea nu poate trage după ea decât anihilarea.
Fără a spune cum se termină filmul (indiscutabil cea mai nefericită decizie a scenariului scris de Mark Swift şi Damian Shannon), Send Help descurajează speranţa într-un viitor paşnic al omenirii. Pe lângă că te ţine în suspans, filmul ar putea descuraja încăpăţânarea unora de a se lăuda cu eforturile colegilor, practică mult mai răspândită decât ar trebui.
