Serial nou: Imposters, orice escroc îşi are naşul

Actorii simpatici şi subiectul lejer sunt principalele atuuri ale poveştii cu escroci

La Cinemagia ne-am obişnuit să scriem cronici, din zecile care pot apărea într-o singură lună, doar la serialele mai relevante, în stare să provoace controverse, să câştige premii sau gata să discute subiecte populare în mass-media. Am scris recent despre 13 Reasons Why, Oasis, Iron Fist şi Feud, neglijând titlurile "uşurele", la care te uiţi doar pentru relaxare. Unul dintre acestea este Imposters, nou vârf de lance într-o avalanşă de seriale cu escroci (alte titluri ar fi The Catch şi Good Behaviour). Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la producţia Bravo, un nou jucător pe piaţa americană de televiziune.

Eşti proaspăt căsătorit şi atât de îndrăgostit de exotica ta soţie, încât în fiecare zi îi cumperi un nou cadou. Eşti sigur că e doar începutul unei lungi vieţi pline de fericire în cuplu. Dar noua ta soţie dispare fără urmă şi, într-un clip înregistrat doar pentru tine, te anunţă nu doar că ai fost victima unei escrocherii şi că ţi-a luat practic toţi banii, dar te şi şanteajează ca nu care cumva să îţi treacă prin minte să porneşti în urmărirea ei. Aşa începe povestea lui Ezra (Rob Heaps), moştenitorul unei mici afaceri de încălţăminte care, din culmea fericirii se trezeşte împins în abisurile deznădejtii atunci când îşi dă seama că mult iubita lui Ava (Inbar Lavi) nu doar că l-a părăsit, ci nici măcar nu l-a iubit vreodată, seducându-l doar pentru a-l uşura de bani.

Ce nu ştie Ezra este că Ava este escroacă profesionistă şi că, împreună cu ajutoarele ei Max (Brian Benben) şi Sally (Katherine LaNasa), au jefuit milioane de dolari infiltrându-se în vieţile unor victime la fel de inocente şi credule ca şi Ezra. Este un punct de cotitură pentru erou: va accepta el şantajul sau va îndrăzni să pornească în căutarea escroacei pentru a se răzbuna? Nu ne îndoim că ştii deja răspunsul, iar aici Imposters vine cu o abordare nouă: Ezra face echipă cu alte două victime ale trădătoarei: Richard (Parker Young) şi, surpriză, pictoriţa Jules (Marianne Rendón), amândoi trecuţi prin exact aceeaşi experienţă ca şi el.

Fără să reinventeze formula şi fără să evite locurile comune ale genului, Imposters beneficiază de apariţiile ataşante ale unor feţe proaspete şi are ceva ce te face să vezi episod după episod. Ştii de la început că la un moment dat va avea loc marea întâlnire între Ava (pe numele ei adevărat Maddie) şi cele trei victime ale sale (vezi foto), dar oare cum vor reacţiona cei patru? De o maximă importanţă este faptul că Ezra, Richard şi Jules au fost îndrăgostiţi până peste cap de Maddie, ceea ce face chimia acestui grup pestriţ deosebit de explozivă.

Nu vrem să dăm spoilere, dar Imposters este mai mult decât o telenovelă cu actori frumoşi şi sentimente imposibil de ţinut în frâu. Este oare Maddie doar o infractoare sau este şi ea o victimă? Ameninţarea unui personaj din umbră, apariţia unui asasin plătit (Uma Thurman, ca să vezi), implicarea FBI-ului şi o ultimă, inimaginabilă, escrocherie se combină pentru a-ţi menţine curiozitatea pe durata a zece episoade. Faptul că Ezra, Richard şi Jules se folosesc şi ei de o escrocherii pentru a o bate pe Maddie cu propriile arme oferă momente de umor maxim şi aduce un plus de imprevizibil acestui serial care nu evită, totuşi, capcanele previzibilului.

Al treilea serial produs de canalul Bravo, Imposters subliniază încă o dată cât de mare a devenit competiţia pe piaţa americană a producţiilor TV. Pentru că producţia unui serial de anvergură este costisitoare, unii producători aleg mai nou să realizeze un episod pilot şi să lase publicul să decidă dacă vrea o continuare (cazul cel mai recent, SF-ul britanic Oasis). Alţii aleg proiecte fără staruri care se bazează pe calitatea scenariului pentru a-şi face loc în atenţia şi timpul limitate ale publicului. Acesta este şi cazul lui Imposters, care a fost reînnoit chiar ieri pentru al doilea sezon.

Persoane