Sex symbol-ul Brigitte Bardot face furori în Une ravissante idiote, difuzat pe TV5MONDE
Brigitte Bardot (Le mépris) și Anthony Perkins (Psycho) fac echipă în satira cu spioni a lui Édouard Molinaro, Une ravissante idiote
Realizat în epoca de aur a filmelor de spionaj, filmul alb-negru din 1964 reunește cei doi titani ai cinematografiei în rolurile unor tineri implicați politic din Anglia și se poate vedea în trei zile diferite pe TV5MONDE. Comedia cu elemente slapstick se dovedește mai inteligentă decât pare la prima vedere, asemeni personajelor ei.
Este adevărat că o femeie nu poate fi și frumoasă și inteligentă? Penny Lightfeather, personajul lui Brigitte Bardot din Une ravissante idiote se joacă cu această preconcepție atunci când decide să îl ajute pe Harry Compton, un spion sovietic sub acoperire, să recupereze un document important de la soții Dumfrey. Lupta dintre vestici și sovietici decurge ca o partidă de șah în care fiecare crede că are avantajul. Însă cine deține cu adevărat controlul va fi o surpriză pentru toată lumea.
Blonda de o frumusețe ireală se dovedește a fi, după o investigare amănunțită a lui Bagda (Grégoire Aslan), proastă de bubuie, „un obelisc de stupiditate”, așa cum a descris-o cineva. Atenția se concentrează asupra sa doar atunci când onestitatea ei crasă amenință să pună întreaga operațiune în pericol. Inocența și naivitatea devin atuuri în acest caz, chiar dacă Penny se regăsește adeseori în situații de viață și de moarte, alături de bunica ei. În ciuda faptului că Harry își face procese de conștiință fiindcă nu poate fi complet sincer cu noua lui parteneră și încearcă să o îndepărteze pentru a o feri de pericolele iminente datorate vieții lui duble, cineva lucrează din umbră cu mai multă siguranță de sine și mai multe abilități decât toate celelalte personaje la un loc.
Realizat în Europa pe vremea când în Statele Unite era în vigoare Codul Hays – un set de reguli pentru filme care interzicea, printre altele, nuditatea – Une ravissante idiote nu s-a confruntat cu astfel de cenzurări. Din acest motiv spectatorii se pot bucura de cadre cu Brigitte Bardot îmbrăcată doar cu lenjerie intimă, cadre care peste ocean ar fi putut duce la modificarea peliculei. Spatele ei gol ar fi fost în perioada aceea mult prea obscen pentru conservatorii americani, însă pentru Édouard Molinaro nu a reprezentat nicio problemă. Totuși, scena cu pricina nu a fost creată pentru a duce la sexualizarea corpului actriței, cum se întâmpla cu majoritatea personajelor jucate de femei, întrucât răsturnarea de situație din finalul filmului este plin de implicații feministe.
Deși este prezentată lupta silențioasă care avea loc la momentul respectiv între capitalism și comunism, niciuna dintre ideologii nu este material pentru propagandă. Credințele celor implicați și contextul politic conturat sunt doar un pretext pentru intriga poveștii. Modul de acțiune al spionilor și jocurile de putere asemănătoare cu cele ale gangsterilor sunt mult mai relevante pentru audiență, la fel cum sunt momentele comice izvorâte din povestea de dragoste a lui Penny și Harry și stângăciile lor, intenționate sau nu.
Ecranizat după romanul lui Charles Exbrayat, Une ravissante idiote poate fi urmărit în trei zile diferite pe TV5MONDE. Dacă nu știi cum să îți petreci Halloween-ul, îl poți viziona joi, 31 octombrie, de la ora 22:00. Dacă totuși ai deja planuri pentru această sărbătoare, producția franceză te așteaptă și luni, 4 noiembrie, de la ora 00:11 sau miercuri, 6 noiembrie, de la ora 15:00.