Studiourile Warner Bros., acționate în instanță pentru difuzarea Dune și Godzilla pe HBO Max

Legendary Entertainment a aflat de intenția studiourilor de a organiza premiera celor două filme pe HBO Max cu abia jumătate de oră înainte de anunțul oficial

Legendary Entertainment a dat în judecată Warner Bros. pentru decizia studiourilor de a difuza Dune (Denis Villeneuve) și Godzilla vs. Kong (Adam Wingard) pe HBO Max, în paralel cu distribuția în sălile de cinema. Conform publicației Deadline, Legendary „a trimis sau va trimite scrisori legale către Warner Bors. începând de astăzi”.

Warner Bros. a anunțat săptămâna trecuta că întregul pachet de premiere pentru 2021 va adopta aceeași strategie de premieră ca și Wonder Woman 1984, difuzând în săli și pe HBO Max simultan. Toate filmele vor fi disponibile pe streaming.

Sursele publicației au declarat pentru Deadline că la Legendary Entertainment conducerea a aflat despre Dune și Godzilla vs. Kong că se pregătesc de o premieră mixtă, atât în salile de cinema cât și pe HBO Max, la numai 30 de minute înainte ca Warner Bros. să facă publica știrea. Așa cum s-a anunțat anul acesta, Legendary era pregătit să vândă Godzilla vs. Kong platformei Netflix pentru 250 de milioane dolari, însa compania mamă a Warner Bros, Warner Media, ar fi blocat decizia, scrie IndieWire.

Legendary era pregătit să vândă Godzilla vs. Kong platformei Netflix pentru 250 de milioane dolari.

Deadline a adăugat că Legendary Entertainment și partenerii acestuia au „furnizat 75% din bugetul de 165 de milioane al filmului Dune” și - de asemenea - „au finanțat la un nivel similar Godzilla vs. King”. Problema care îngrijorează, acum, conducerea Legendary este dacă mutarea acestor filme pe streaming va păta sau nu „viabilitatea seriei pe termen lung”.

Filmul lui Adam Wingard Godzilla vs. Kong este cel de-al patrulea film din universul MonsterVerse marca Legendary după Godzilla, Kong: Skull Island și Godzilla: King of the Monsters. Dune, filmul lui Villeneuve, era în schimb gândit să deschidă drumul unui serial și a unor filme de televiziune ancorate în universul celor șase romane create de către Frank Herbert. Villeneuve a acceptat să semneze regia celor două filme numai cu condiția să i se permită să împartă povestirea din carte în două filme. Nu există detalii despre un al doilea film Dune semnat de către Villeneuve.

Godzilla vs. Kong este programat pentru premiera în sălile de cinema și pe HBO Max pe 21 mai 2021. Dune va urma cu o premiera mixtă pe 1 octombrie 2021. SF-ul lui Villeneuve a fost inițial programat pentru premiera în sălile din întreaga lume pe 18 decembrie 2020, dar pandemia a cauzat decalarea acestuia către 2021.

 

  • Phantom_sub
    pe 9 decembrie 2020 04:26
    Nu știu cât de multă lume o să se mai ducă la cinema dacă nu se redeschid. Și poate sunt unii care preferă să le vadă de acasă ( Ahem). În plus, nu prea mai se poate numi "experiența cinematografică * având mască. Mai ales la filmele 3D, când ți se aburesc și ochelarii de la respirație. Pe încercate. Dacă le-ar pune și pe Hbo Go ( chiar și la 1080) - mă refer la filmele Warner Bros - ar fi bine. Dar nu vor. Prin urmare... Nu știu ce să zic...
  • Phantom_sub
    pe 11 decembrie 2020 14:11
    The streaming service will continue its global rollout, now with Star, in new markets beginning with Singapore on February 23, 2021, followed by Eastern Europe, Hong Kong, Japan, and South Korea later in 2021. https://thewaltdisneycompany.com/the-walt-disney-company-surpasses-137-million-paid-subscriptions-across-its-direct-to-consumer-services-shattering-previous-guidance-increases-paid-subscriptions-target-to-300-350-million-by/
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Filme