Superproducția Sputnik, din 30 iulie în cinematografele din toată țara
Simbiot sau parazit?, se intreabă Tatiana, care curând află despre evenimentele macabre din unitatea militară
Thriller-ul SF Sputnik va rula din 30 iulie în cinematografele din toată țara.
Când o misiune spațială sovietică revine pe Pământ, nava se defectează și doar unul dintre cosmonauți supraviețuiește. Acesta este ținut sub pază într-o unitate militară și începe să se comporte într-un mod straniu. O ființă trăiește în corpul lui Konstantin, iar colonelul Semiradov apelează la Tatiana Klimova (Oksana Akinshina - “Lilja 4-ever” și “Supremația lui Bourne”), un controversat psiholog, pentru a separa extraterestrul de gazda sa.
Simbiot sau parazit?, se intreabă Tatiana, iar în curând descoperă lucrurile macabre care se întâmplă în unitatea militară și adevăratele intenții ale colonelului Semiradov, care vrea să transforme creatura într-o armă pe care să o poată mânui după bunul plac. Iar nici un preț nu e prea mare, nici chiar viața unor oameni pe care colonelul îi consideră paraziți ai societății și pe care nu ezită să îi dea de mâncare extraterestrului.
Tatiana află în același timp secretele lui Konstantin, erou al Uniunii Sovietice. Acesta a preferat să își părăsească fiul într-un orfelinat decât să renunțe la visul său de a merge în spațiu. Să fie creatura care trăiește acum în el o pedeapsă pentru ambiția lui fără margini?
Sputnik este un thriller SF care va ține spectatorii cu sufletul la gură, dar și un fin film psihologic despre teamă, ambiție și dorință, extraterestrul devenind o metaforă multifațetată pentru monstrul din noi înșine.
Lungmetrajul de debut al lui Egor Abramenko are toate șansele să devină un clasic al genului.
Cinematografele în care va rula SPUTNIK sunt: rețeaua HAPPYCINEMA® (București, Buzău, Focșani, Alexandria, Bistrița, Bacău, Vaslui și Botoșani), Movieplex București, Hollywood Multiplex București, Cineplexx Băneasa, Cineplexx Titan, Cinema One Brașov, Cinema One Satu Mare, Cinema Trivale din Pitești, Cinema Carpați din Sinaia, Cinema Ateneu din Iași, Cinema Palace Oradea, Cinema Victoria din Cluj-Napoca, CineGold Sibiu, Cinema Arta Sibiu, Cinema Patria Craiova, Cinema Arta Târgu-Mureș, Cinema Europa București și Centrul Cultural Dacia Bistrița.
Filmul este distribuit de HAPPYCINEMA®.