Taximetrişti: du-mă acasă, măi taxi

Comedia lui Bogdan Theodor Olteanu explorează o subcultură controversată a Bucureştiului

Am nenumărate poveşti cu taximetrişti. Unul, într-o duminică la nici 9 dimineaţa, mi-a zis senin că nu poate da rest la 50 de lei şi că să caut să schimb. Am şi găsit, după ce m-am milogit în vreo 15 magazine. Altul a lăsat taxametrul pornit cât am schimbat eu la un chioşc şi când m-am întors cu banii ficşi mi-a zis sfidător "nu e suficient, acum face atât". I-am aruncat banii pe fereastră şi am plecat. Desigur, am întâlnit şi taximetrişti corecţi şi simpatici, dar gustul amar lăsat de ceilalţi s-a transformat într-o ceaţă ce pare să îmbibe întreaga subcultură. Apoi a venit Uber şi nu am mai călcat niciodată într-un taxi.

De ce atâtea vorbe despre taximetrişti şi Uber? Pentru că acţiunea din Taximetrişti, comedia lui Bogdan Theodor Olteanu, pare să aibă loc acum câţiva ani, când animozităţile dintre taxiul tradiţional şi modernul Uber erau mult mai acute. În filmul lansat vineri pe ecrane Alexandru Ion şi Rolando Matsangos îi interpretează pe Lică şi Liviu, doi amici taximetrişti care gonesc cu maşinile lor prin noaptea bucureşteană încercând să câştige un trai decent. De-a lungul unei nopţi, cei doi au mai multe interacţiuni cu diverşi clienţi, de la oameni de televiziune la neveste de interlopi, iar consecinţele neaşteptate nu vor întârzia să apară.

Dacă te uiţi la trailer, ştii deja că în Taximetrişti se înjură gros, inventiv şi mult, dar scenariul scris de Olteanu şi Adrian Nicolae (ei au semnat şi piesa de teatru omonimă aflată în repertoriul Apollo 111 din 2018 încoace) nu face excese din acest punct de vedere. Adică fluviul de înjurături corespunde aşteptărilor în ce priveşte băieţii descurcăreţi de 35-40 de ani care fac o meserie unde simt că trebuie să comunice constant că taximetristul e şeful. Înjurăturile din film nu sunt un scop în sine, ci un mijloc de explorare a unei mentalităţi şi a unui tip de comunicare. Sunt şi un mijloc de marcare a teritoriului.

Evident că toată lumea va compara Taximetrişti cu Teambuilding, filmul românesc care săptămâna trecută a trecut pragul de un milion de bilete vândute în cinematografele din ţară. Ce-ţi garantăm sunt două lucruri: 1. că glumele din Taximetrişti nu sunt furate (una dintre cele mai gustate glume din Teambuilding, când descoperim că pe personajul lui Micutzu îl cheama Horia Brenciu, este evident o adaptare a unei glume identice din filmul Shortbus, unde cel mai abraziv personaj, o dominatoare pe nume Severin, dezvăluie că numele ei real este... Jennifer Aniston) şi 2. că personajele din Taximetrişti chiar merg într-o direcţie (narativă), nu ca cele din Teambulding, veşnic anchilozate în hăhăială.

Probabil că cea interesantă interacţiune din întreg filmul este cea dintre Lică şi o clientă care şi-a pierdut telefonul în taxiul lui. Totul începe la telefon, unde Lică o drăcuie bine şi o face în toate felurile, neştiind că respectiva este iubita unui interlop cunoscut. Imediat ce i se confirmă acest detaliu esenţial, Lică se transformă din dulău în chihuahua şi, ca să-şi ispăşească greşeala, o duce pe clientă (Maria Popistaşu, într-un rol care sigur i-a făcut mare plăcere) de colo colo de-a lungul nopţii, iar aceasta nu ratează nicio ocazie să-i demonstreze că nu este nici aşa macho şi nici aşa deştept pe cât se crede. Dacă vreodată ai vrut să iei la trei păzeşte un taximetrist şi n-ai avut ocazia, Maria Popistaşu te răzbună.

Mai puţin interesantă este traiectoria celuilalt personaj, Liviu, care află cu stupoare de-a lungul nopţii că cea cu care îşi împarte viaţa de ani de zile (Victoria Răileanu) este foarte nemulţumită de convieţuirea lor. Sunt, practic, două filme într-unul singur. Olteanu insistă în direcţia lui Liviu, probabil şi pentru că e mult mai apropiat narativ de conflictul sentimental (vezi primele sale filme, Câteva conversaţii despre o fată foarte înaltă şi Mia îşi ratează răzbunarea), dar poate că lui Taximetrişti i-ar fi prins mai bine să petreacă mai mult timp în compania lui Lică.

Revenind la titlul acestei cronici, dincolo de remarce homofobe, provocări antihipstereşti şi înjurături, Taximetrişti este şi despre ideea de "acasă". Pentru unul din eroi, acest acasă pare garantat, iar celălalt pare să nu-l dorească, dar asta se va schimba drastic de-a lungul filmului, într-o mişcare în stare să facă personajele mai ataşante decât te-ai fi aşteptat.

Recomand să vezi filmul la cinema şi să nu-l aştepţi pe Netflix. Taximetrişti e gândit pentru cinema şi replicile sale savuroase pot provoca reacţii diferite în sală, o experienţă la care renunţi dacă aştepţi să vezi filmul de unul singur.