Teaser-ul ecranizării după Minecraft înfurie fanii jocului

20 de milioane de vizualizări, 130.000 de comentarii şi... dislike-urile dezactivate

Nu arunca cu piatră (cubică)! Scriu acest articol la persoana întâi, pentru că jocul Minecraft nu a fost niciodată mai aproape de periferia extremă a preocupărilor mele de non-gamer. Totuşi, teaser-ul ecranizării A Minecraft Movie chiar a provocat valuri de reacţii notabile până în străfundurile internetului.

Pentru un non-gamer, A Minecraft Movie pare un Jumanji în care Dwayne Johnson a fost înlocuit cu Jason Momoa (plus perucă oxigenată), iar lui Kevin Hart i s-a schimbat sexul (toate aprecierile pentru actriţa Danielle Brooks, pe care am descoperit-o în Orange Is the New Black). Dar am în imediata proximitate a Cinemagia un campion Minecraft adolescent care a întâmpinat teaser-ul cu reală deznădejde...

Pe Youtube, lucrurile nu par să stea prea bine pentru teaser-ul lansat acum două zile pe contul Warner Bros. Pictures. Dislike-urile au fost dezactivate, dar nu şi comentariile, ceea ce a dus la un comentariu cu 160.000 de aprecieri, "Cât de curajos din partea Warner Bros. să permită comentariile". Sunt destule reacţii cu peste 100.000 de aprecieri, reacţii în care fanii jocului îşi exprimă uimirea, nemulţumirea sau chiar furia în ceea ce priveşte translatarea jocului pe marele ecran. În acelaşi timp, pe X comentariile negative şi miştourile vin în rafală.

A Minecraft Movie pare să fie unul din acele cazuri în care producătorii de la Hollywood îşi imaginează că pot lua orice decizie legată de o proprietate intelectuală fără să consulte impresionanta comunitate ce s-a format în jurul acelei proprietăţi. În 2023, comunitatea Minecraft era formată din 140 de milioane de membri activi, iar aceşti membri chiar au ceva de spus despre teaser-ul filmului.

"Nu mă aşteptam la prea mult. Ar fi trebuit să mă aştept la mult mai puţin" (36.000 de aprecieri), "Cineva să blesteme acest film cu un blestem al dispariţiei" (7.600 de aprecieri), "L-au îmbrăcat pe Jack Black în albastru şi au zis că-i Steve" (47.000), "Mişto farsă, Warner, acum hai scoate teaser-ul pe bune" (38.000), iată doar câteva dintre cele 130.000 de comentarii, numărul lor crescând minut după minut.

Unii ar spune că reacţiile furibunde la adresa unei ecranizări sunt inutile, pentru că megacorporaţiile de la Hollywood fac tot ce vor. Dar lucrurile nu stau chiar aşa, iar cel mai recent exemplu este noua ecranizare live action după Albă ca Zăpada, care iniţial îi transformase pe cei şapte pitici în "creaturi magice de rase diverse", în perfect sincron cu preocupările corecte politic ale vremurilor noastre. Reacţiile furibunde au dus la amânarea premierei cu un an, pentru ca filmul să fie refăcut cu piticii titulari. Chiar şi aşa, trailer-ul filmului, lansat acum câteva săptămâni, a avut de zece ori mai multe dislike-uri decât like-uri pe Youtube.

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Filme
Persoane