The Outsider, după bestsellerul lui Stephen King, pe HBO GO

Primele două episoade sunt disponibile de luni, 13 ianuarie. Un nou episod din cele 10 ale serialului va fi disponibil în fiecare săptămână pe HBO GO

O nouă dramă produsă de HBO, The Outsider, adaptare după bestsellerul lui Stephen King, are premiera luni, 13 ianuarie pe HBO GO, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

O anchetă aparent simplă a uciderii brutale a unui băiat din localitate îi face pe un polițist veteran și un anchetator non-conformist să pună sub semnul îndoielii tot ceea ce credeau că este real, în timp ce o forță supranaturală își face simțită prezența în acest caz.

Jason Bateman regizează primele două episoade și este producător executiv al proiectului. În rolul principal este Ben Mendelsohn.

În 2010, Ben a jucat împreună cu Guy Pearce în apreciatul lungmetraj Animal Kingdom, regizat de David Michod (film câștigător al World Cinema Jury Prize la Festivalul de Film de la Sundance). Interpretarea lui din film i-a adus cele mai importante premii din cinematografia australiană, Premiul AFI și Premiul IF pentru Cel mai bun actor într-un rol principal. A primit și trofeul British Independent Film Award în 2013, pentru rolul din Starred Up, regizat de David Mackenzie.

The Outsider este o adaptare a romanului din 2018 cu același nume, scris de maestrul macabrului, Stephen King. Acțiunea se petrece într-un mic orășel din Oklahoma, acolo unde este găsit corpul mutilat al unui băiat în vârstă de 11 ani. Există dovezi aparent de necontestat care arată cu degetul spre respectatul profesor de engleză (Jason Bateman), așa că detectivul Ralph Anderson (Ben Mendelsohn) decide să-l aresteze. Cu toate acestea, bărbatul are alibiul perfect. Așa că întrebarea este: cum poate fi un om în două locuri, în același timp?

 

Filme
Persoane