The Prom: toată lumea râde, cântă şi danzazză

Ryan Murphy îngroapă în sclipici ceea ce ar fi putut fi un excelent film independent

În 2010, o elevă dintr-un orăşel american a făcut senzaţie în presă în urma a ceea ce părea un mic scandal de provincie: pentru că eleva, Constance McMillen, voia să meargă la balul de absolvire cu iubita ei şi pentru că nu i se putea interzice acest drept fără consecinţe juridice, consiliul părinţilor din liceu a decis - nici mai mult, nici mai puţin - anularea balului. Ce s-a întâmplat apoi a făcut vâlvă în media, iar ulterior a devenit subiect de muzical pe Broadway. Pe 11 decembrie s-a lansat pe Netflix versiunea de cinema, The Prom/Balul, în regia lui Ryan Murphy, subiectul acestei cronici scurte şi lipsite de entuziasm.

Trebuie spus de la bun început că vizionarea acestui film gata de orice ca să te binedispună a fost umbrită - cel puţin din punctul nostru de vedere - de o realitate românească: încă extrem de departe de astfel de provocări incluzive, prea mulţi elevi din şcolile noastre nu au acces la toaletă şi apă curentă în unităţile de învăţământ. Desigur, pandemia a "rezolvat" această problemă, trimiţându-i pe elevi acasă, dar doar pentru a scoate la suprafaţă alte probleme endemice. Nici măcar specialistul în sclipici şi zazz Ryan Murphy nu ar putea face mai roz situaţia, iar ce oferă The Prom sună mai degrabă ca viersul unei păsări măiastre ferecate într-un palat de cleştar undeva departe, departe. Şi nu, viersul respectiv nu se aude până la noi, în fundul clasei...

Desigur, rostul lui The Prom nu este doar propunerea unui mesaj incluziv, astfel de mesaje nefiind niciodată prea multe, ci o invitaţie la bună dispoziţie. Filmul binedispune, într-adevăr. Are ritm, câteva melodii catchy, iar actori precum Meryl Streep, James Corden şi Nicole Kidman chiar încearcă să incendieze ecranul, ajutaţi de regia colorată a lui Murphy. Filmul suferă, totuşi, din cauza lungimii excesive (131 de minute?), a personajelor adulte sclifosite şi superficiale şi a unei continue senzaţii de artificial, de coregrafie repetată prea mult, de până şi actorul se plictiseşte de ea.

Dacă o parte a premisei este mai mult decât ataşantă, aceea a elevei care dă piept cu batalioane de adulţi doar pentru a-şi putea declara dragostea pentru fiinţa iubită, cealaltă, a actorilor de pe Broadway care o ajută pe elevă ca lovitură de imagine după ce noul lor show e desfiinţat de critică, irită din prima secundă. Din păcate aceasta (doar aduce în prim-plan câteva staruri precum Streep şi Kidman) are şi partea leului pe ecran, adevărata eroină a filmului (sensibilă interpretarea debutantei Jo Ellen Pellman) fiind surghiunită undeva în subsolul poveştii. Pe afişul principal al filmului ea nici nu apare, doar era inflaţie de staruri...

Dacă eşti un fan al muzicalurilor de pe Broadway, probabil că The Prom îţi va plăcea. Dacă nu, nu credem că-ţi va schimba părerea despre ele. Pe toată durata vizionării ne-am întrebat încontinuu cât de bine i-ar fi stat acestei poveşti ieşite din comun o producţie cu buget mic, fără excese, zazz şi staruri, care să descrie extraordinara reacţie din social media la drama elevei din realitate şi deznodământul acestei confruntări dintre micul David de liceu şi Goliat-ul prejudecăţilor familiei tradiţionale.

The Prom, stai jos, nota 6.