Three-Body Problem, din nou ecranizat de unul din cei mai premiaţi regizori din istorie

Poate spune Zhang Yimou în trei ore mai mult decât ecranizarea Netflix în opt?

Pentru cinefili, Zhang Yimou nu are nicio nevoie de nicio prezentare. A debutat în regie în 1988, cu Red Sorghum, care a câştigat Ursul de Aur la festivalul de film de la Berlin. De trei ori nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film străin, Zhang a mai câştigat doi Lei de Aur la festivalul de la Veneţia (cu The Story of Qiu Ju în 1992 şi cu Not One Less în 1999) şi Marele premiu al juriului la Cannes cu To Live în 1994. Zhang este şi regizorul ceremoniilor de deschidere şi închidere ale Jocurilor Olimpice găzduite de Beijing în 2008 şi 2022.

Chiar dacă regizorul nu a mai reuşit, în ultimii ani, să-şi egaleze marile succese de critică şi de public din primii 15 ani ai carierei (a semnat şi filmele wuxia Eroul şi Casa săbiilor zburătoare), orice nou proiect al lui său generează interes. În cadrul unei conferinţe din China, unul din cele mai mari studiouri de producţie din lume, Enlight Media, a anunţat că Zhang va regiza un lungmetraj inspirat de cărţile "Three-Body Problem" ale lui Liu Cixin.

Interesant este faptul că trilogia lui Liu a generat, în doar câţiva ani, ecranizări extrem de vizibile. Cea mai cunoscută global este fără îndoială producţia Netflix Problema celor 3 corpuri, cu care David Benioff şi D.B. Weiss au încercat să genereze un entuziasm similar celui provocat de cel mai cunoscut serial al lor, Urzeala tronurilor. Există şi o ecranizare chinezească, în 30 de episoade şi foarte bine primită local, difuzată la Televiziunea Naţională Chineză în primul trimestru al lui 2023.

Nu se ştie în acest moment când ar putea apărea filmul lui Zhang Yimou. Ne întrebăm şi dacă temele complexe din sursa literară pot fi ecranizate eficient într-un film cu o durată limitată la maxim trei ore.

Filme
Persoane