Titluri noi pentru filmele The Hobbit

Cele două mult aşteptate pelicule ale lui Peter Jackson nu se vor intitula doar The Hobbit I şi The Hobbit II

The Two Towers, The Return of the King şi The Fellowship of the Ring au fost numele filmelor (şi cărţilor) din trilogia Lord of the Rings, iar The Hobbit nu se va abate de la "tradiţie": titlurile oficiale vor fi la fel de lungi şi de sugestive.

Fanii de la The One Ring au aflat că distribuitorul New Line a înregistrat două nume noi: The Hobitt: There and Back Again şi The Hobbit: An/The Unexpected Journey. Chiar dacă nu a fost confirmat oficial, aşa s-ar putea intitula cele două filme ale celei mai aşteptate producţii a lui Peter Jackson, a cărei primă parte va debuta pe ecrane anul viitor, 19 decembrie fiind data anunţată pentru Statele Unite.

The Hobbit: There and Back Again este numele complet al romanului publicat de J.R.R. Tolkien în 1937, iar titlul celei de-a doua părţi a filmului, An/The Unexpected Journey (varianta finală nu a fost încă stabilită) ar putea fi - deşi nu a fost făcută nici o afirmaţie în acest sens - o indicaţie a locului în care se întrerupe acţiunea primei pelicule: la intrarea în pădurea întunecată, Mirkwood, unde Gandalf îi părăseşte, pentru o vreme, pe Bilbo şi cei 12 pitici, dându-le acestora şansa de a a-şi dovedi curajul, rezistenţa şi determinarea în călătoria spre muntele de comori al dragonului Smaug.

Recuperat după operaţia de ulcer, Peter Jackson a început filmările luna aceasta în Noua Zeelandă, iar sub cârma sa vor sta, printre alţii: Cate Blanchett, Orlando Bloom, Saoirse Ronan, Elijah Wood, Martin Freeman, Christopher Lee, Ian McKellen, Andy Serkis.

Tu unde crezi că va încheia Peter Jackson prima parte din The Hobbit?

Persoane