Netflix
×
Utilizator
×

Tom Cruise, despre o „misiune imposibilă” în spaţiu

Misiune: Imposibilă. Declinul se lansează de astăzi în cinematografele din toată ţara

Mission: Impossible. Fallout a cucerit publicul şi critica în scurtă vreme de la debut. Filmul a avut cea mai bună lansare din serie, fapt ce asigură, practic, încă o continuare, a şaptea a seriei. Cu fiecare peliculă a francizei, scenele de acţiune au devenit tot mai captivante, iar cascadoriile lui Tom Cruise tot mai complexe şi mai periculoase. Starul de 56 de ani nu are însă de gând să pună capăt „misiunilor imposibile” şi crede că franciza are şanse să ajungă chiar şi în spaţiu.

„Ideea este cum vom filma o astfel de scenă şi cât de mult ne va lua să o realizăm? Când ne apucăm de lucrurile acestea, sunt multe aspecte de luat în considerare. Acţiunea, povestea, personajele, totul trebuie să fie în legătură. Mă uit la Turnul Eiffel sau la altă clădire impresionantă şi văd frânturi de poveste. Mă gândesc la ce ar putea face echipa în acest loc şi cum se va integra această scenă în povestea de ansambu… Dar, da, ne gândim să ajungem în spaţiul cosmic cu unul din filme”, a declarat actorul pentru Collider.com.

Misiune: Imposibilă. Declinul se lansează de astăzi în cinematografele din toată ţara.

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Filme
Persoane