Top 12 cele mai bune westernuri

Cei șapte magnifici, acum în cinematografe, bifează la scene de luptă uimitoare, atmosferă și miză

Cu Denzel Washington, Chris Pratt, Ethan Hawke, Vincent D Onofrio, Byung-hun Lee și Manuel Garcia-Rulfo, în regia lui Antoine Fuqua, filmul Cei șapte magnifici rulează în cinematografele noastre. Este, în mod interesant, un remake la remake. Cei șapte samurai al lui Akira Kurosawa a inspirat westernul din 1960 al lui John Sturges care, la rândul lui, a dat naștere episodului actual. În cinstea Celor șapte magnifici de acum, iată o top al cleor mai bune 12 westernuri făcute vreodată, clasament realizat de publicaia TimeOut.

12. Heaven’s Gate/Tărâmul făgăduinței (1980)
Regizor: Michael Cimino
Distribuție: Kris Kristofferson, Jeff Bridges, Isabelle Huppert

Povestea din spatele filmului e celebră: banii (44 de milioane de dolari, o mulțime la acea vreme), ego-urile (în special al lui Cimino), abuzul de droguri (presupus), cruzimea față de animale (versiunea pentru Marea Britanie are încă scenele de lupte de cocoși eliminate), poveștile de tabloid. Filmul a devenit sinonimul pentru exces de la Hollywood. Iar să cheltui toți acei bani, nu pe punerea unei armate pe câmpul de bătaie, nici pe explozii cu nave spațiale pe foc, ci pe cai, barăci și pălării de calitate face totul să pară extrem de risipitor.

Urmăriți filmul. Pentru toate defectele sale, „Tărâmul făgăduinței” se simte ca un film de 44 de milioane de dolari: nu întotdeauna bine cheltuiți, deoarece uneori greutatea producției și încâlceala construcției amenință pe alocuri claritatea poveștii, dar cea mai mare parte sunt bani incredibil de bine cheltuiți pe platouri, pe costume, pe peisaje, pe o scenă de luptă uimitoare: rezultatul este, probabil, cel mai toate autentic western dintre toate. Este povestea modului în care a fost vândut vestul, fără îndoială, o capodoperă, deși cu defecte, în valoare de 44 de milioane de dolari.

11. My Darling Clementine/Draga mea Clementine (1946)
Regizor: John Ford
Distribuție: Henry Fonda, Linda Darnell, Victor Mature

Abordarea lirică a lui John Ford este ca un imn care arde lent în cinstea pietrelor de temelie morale ale unei societăți americane în curs de formare. Henry Fonda îl joacă lent și leneș pe Wyatt Earp, prietenosul om al legii transformat în fermier a cărui furie este alimentată de clanul Clanton. Earp a decis că cea mai bună cale de a se revanșa ar fi să-și pună în piept o stea de tinichea și să preia funcția de mareșal în Tombstone.

Filmul pune față în față modernizarea rapidă a ținutului Tombstone cu răul regresiv al clanului Clanton, iar amenințarea latentă a violenței este cu atât mai importantă cu cât Earp începe să-și găsească locul în lume, cu ajutorul religiei, patriotismului, prieteniei (Victor Mature este magistral în rolul iscusitului trăgător 'Doc' Holliday) și iubirii pentru învățătoare din Boston, Clementine (Cathy Downs).

10. The Good, the Bad and the Ugly/Cel bun, cel rău, cel urât (1966)
Regizor: Sergio Leone
Distribuție: Clint Eastwood, Eli Wallach, Lee Van Cleef

Ne gândim la western ca la cel mai nereformat dintre genuri: bărbați alfa care fac lucruri bărbătești. De fapt, este surprinzător cât de puține dintre westernuri sunt pure, dedicate unei povești bune din vest. Din fericire, avem în acest sens „Cel bun, cel rău, cel urât”, una dintre culmile absolute ale cinematografiei narative pure: o poveste care se întinde pe mai multe luni, sute de mile și armate de figuranți, toate dedicate menținerii fascinației publicului. Sigur, există și sens dacă îl cauți, dar este un film care funcționează atât de bine la suprafață.

Și este unul dintre acele filme surprinzător de rare, care par extrem de familiare: toată lumea își aduce aminte de Tuco „agățat” de trabucuri în deșert, de uniformele pline de praf, de bătăi în închisoare, de bătălia de la pod, de coloana sonoră, dar filmul e mai mult decât atât. Amintiți-vă de camera de hotel care explodează sau de lupta pe tren, de Tuco în peșteră sau de secvența sfâșietoare de la mănăstire... Este o întreagă lume pe care Leone o sintetizează într-o poveste de trei ore.

9. Decision at Sundown/Răfuială în Sundown (1957)
Regizor: Budd Boetticher
Distribuție: Randolph Scott, Noah Beery Jr, HM Wynant

Boetticher analizează specificul răzbunării, modurile de aplicare, rezultatele și consecințele ei psihologice. În filmul necruțător de sumbru „Răfuială în Sundown”, scenariul lui Charles G. Lang pune sub lupă ambiguitățile morale ale dorinței de răzbunare ale lui Randolph Scott. El vrea să afle cine i-a împușcat soția, însă mizele sunt mai mari. Noțiunile convenționale de eroi și personaje negative sunt eliminate. Binele are capacitatea de a face rău, iar răul are capacitatea de a face bine. Bart Allison (Scott) a pus ochii pe Tate Kimbrough (John Carroll), șeful elegant al bandei și capul periculosului oraș de frontieră Sunrise.

Ni se spune că Kimbrough – și pentru un timp, chiar credem – a ucis soția lui Allison, dar detaliile întunecate ale acestei acuzații apar în curând, iar Allison apără de fapt amintire deformată a soției sale decedate, care își are mai degrabă rădăcinile în concepția lui conservatoare despre feminitate, decât în realitatea sumbră a situației.

8. Johnny Guitar/Johnny Chitară (1954)
Regizor: Nicholas Ray
Distribuție: Joan Crawford, Sterling Hayden, Mercedes McCambridge

Westernul lui Nicholas Ray este o emblemă a eforturilor neobosite ale criticilor Cahiers du Cinema de la sfârșitul anilor 1950 și 1960 de a sărbători filme de gen la scară mică, care ar fi alunecat altfel prin fisuri ale istoriei. Este, de asemenea – în mod surprinzător pentru un western – despre dorință sexuală, și nu întotdeauna în gama heterosexuală. Joan Crawford stoarce lacrimi în rolul Viennei, stăpâna unui cazino construit pentru a profita de iminenta cale ferată a orașului. Ea cheamă un admirator vechi, pistolarul transformat în trubadur Johnny Chitară (Sterling Hayden) să o apere în timpul unei serii de confruntări amare cu băgăcioasa orașului, unsă cu toate alifiile, Emma (Mercedes McCambridge).

Există în film dragoste, ură, intrigi, politică și acțiune, dar aceste aspecte se ridică la o simplă fereastră când e pusă alături de ideea centrală revoluționară a filmului de a da personajului lui Crawford atributele asociate în mod obișnuit cu personaje mitice precum John Wayne sau Randolph Scott.

7. The Man Who Shot Liberty Valance/Omul care l-a ucis pe Liberty Valance (1962)
Regizor: John Ford
Distribuție: James Stewart, John Wayne, Vera Miles

Ford reinventează din nou genul cu acest western, care s-a lansat la câțiva ani după Al Doilea Război Mondial, este o tragedie cu umor răutăcios și zgomotos. Și este un film care vine să îngroape Vechiul Vest, dar nu se poate abține să nu-l laude. Finalul este marcat de ciocnirea dintre avocatul estului James Stewart, Stoddard, cu fermierul Tom Doniphon, jucat cu farmec dur de John Wayne. Civilizația lui Stoddard concurează cu legea armelor lui Doniphon, deoarece ambii încearcă să elibereze orașul Shinbone din strânsoarea nelegiuitului Liberty Valance și luptă pentru dragostea aceleiași femei.

Este un contrast care a jucat de la început, de când Stoddard, acum un senator respectat, ajunge din nou în Shinbone la înmormântarea lui Doniphon și descoperă că marele simbol al Vestului – este pus în mormânt de cerșetor. Viziunea lui Ford este una remarcabil de nesentimentală. El aduce un omagiu acelor Doniphon care au construit America.

6. Dead Man (1995)
Regizor: Jim Jarmusch
Distribuție: Johnny Depp, Gary Farmer, Crispin Glover

De departe cel mai sumbru film de pe o listă foarte sumbră, explorarea poetică și amețitoare a lui Jim Jarmusch asupra morții fizice și spirituale îl prezintă pe Johnny Depp ca un călător numit din pură coincidență William Blake. El este un contabil blând a cărui călătorie în abis începe cu o confruntare ciudată tête-à-tête cu un pompier jucat de un Crispin Glover întunecat. Devine din ce în ce mai neliniștitoare pe măsură ce se scurg minutele și ajunge la industria infernală a mașinii, de unde iese forțat un om căutat, ia un glonț în piept și fură armăsarul premiu de la proprietarul fabricii Robert Mitchum ... și îl ucide pe fiul acestuia.

Deși se citează din belșug (și în glumpă) din folcrolul western, structura filmului Jarmusch este mai mult ca un poem epic – poveștile înălțătoare ale lui Chaucer infuzate cu macabrului gotic al lui Poe – în timp ce stilul său se adaugă ca un omagiu răuvoitor la căutarea bucolică a lui Tarkovski de iluminare spirituală. Blake este ajutat de-a lungul călătoriei de un proscris nativ american numit Nimeni (Gary Farmer). O scenă strălucită în care el caută prin tufișuri strigând „Nimeni! Nimeni! Nimeni! rezumă frumusețea ciudată și ireală a filmului.

5. The Outlaw Josey Wales/Nelegiuitul Josey Wales (1976)
Regizor: Clint Eastwood
Distribuție: Clint Eastwood, Chief Dan George, Sandra Locke

Josey Wales vrea să lase în urmă violența și oroarea Războiului Civil, dar căutarea armoniei este tuburată de traume. Deși sună a predică înălțătoare, filmul este mai degrabă un „Little Miss Sunshine”. În vremea vânătorilor de recompense și a Sindicatului Picioareroșii, Josey devine o legendă, dar el nu vrea nimic mai mult decât să găsească un loc unde să se liniștească. Lucrurile se complică prin faptul că reputația lui este de așa natură încât toată lumea vrea ceva de la el. Scenariul este magistral, imaginea lui Bruce Surtees este magnifică și, nu în ultimul rând, modul subtil și curgător în care Clint introduce cele două pistoale Walker Colts este poezie pură.

4. Winchester ’73 (1950)
Regizor: Anthony Mann
Distribuție: James Stewart, Shelley Winters, Dan Duryea

Am ales acest western, nu doar pentru structura rotundă distinctă, ci și pentru recunoașterea pesimismului lui total față de ideea că armele sunt ultimul bastion al onoarei și dreptății în Vechiul Vest. Deși Stewart este magnific în rolul vânătorului de recompense încăpățânat Lin McAdam, starul real al filmului este o pușcă Winchester pe care el reușește să o câștige într-o competiție de împușcături.

Concurentul său vicios, olandezul Henry Brown (Stephen McNally), îl tâlhărește și îi ia pușca falică la plecarea din oraș și ne dezvăluie că Lin și credinciosul său Frankie Wilson (Millard Mitchell) sunt de fapt, pe urmele unui criminal ticălos, din motive care rămân tulburi până în ultimele momente șocante ale filmului.

În timp ce Mann se mișcă înainte și înapoi, ca un expert, de la progresul imprevizibil al celor doi protagoniști, interesul său real este soarta puștii, pe măsură ce cade și iese din mâinile unui proprietar de bar, ale unei mulțimi de indieni beligeranți și în cele din urmă în cele ale nelegiuitului „Waco” Johnnie Dean (Dan Duryea). Se pare că oricine cedează farmecului acestei arme de foc artizanale somptuoase ajunge în mormânt, și, în acest sens, filmul poate fi citit și ca o parabolă despre inutilitatea recurgerii la arme ca scurtătură spre pace.

3. The Searchers/Căutătorii (1956)
Regizor: John Ford

Distribuție: John Wayne, Jeffrey Hunter, Natalie Wood
Ce este atât de fascinant și convingător la „Căutătorii”, chiar și după toți acești ani? Ani în care intoleranța ostilă față de minoritățile etnice a pus a devenit oarecum inacceptabilă. Însă atitudinea rasitului Ethan Edwards, jucat de John Wayne, care îi face viața grea lui Comanche este și în prezent intrigantă și fermecatoare.

Veteranul războiului civil jucat de Wayne își caută nepoata (Natalie Wood), care a fost rapită de indieni, despre care Ford ne informează că sunt la fel de inteligenți, conflictuali și iluminați ca oricine altcineva de pe continent. Așa că urmează o încercare obsesivă, inutilă și deconcertantă de salvare și de reintegrare a lui Wood într-o societate cu care Edwards însuși nu mai are nicio legătură reală.

Atât erou, cât și personaj negativ al filmului, Edwards este un hoinar rănit; un erou discutabil pe care nimeni nu-l așteaptă la întoarcere. Ura lui nu are nici o țintă. Până la sfârșitul filmului, el trece de la o stare de furie pură și se apropie de toleranță; este mai aproape de omenie. Iar într-un ultim cadru, unul dintre cele mai reprezentative din istoria cinematografiei, ușa se închide pe un Ethan Edwards singur și rănit, fiind evident că abia a început căutarea lui.

2. Pat Garrett & Billy The Kid (1973)
Regizor: Sam Peckinpah
Distribuție: Kris Kristofferson, James Coburn, Bob Dylan

În mâinile lui Peckinpah și cu fețele lui Kris Kristofferson și James Coburn alterate de intemperii, criminalii și nelegiuiții reali ai perioadei au devenit sfinți pentru o generație conștientă de propria nebunie. „Pat Garrett și Billy the Kid” este un film cu câteva pretenții față de realism: lumea pe care o creează este autentic sărăcăcioasă, prăfuită și sălbatică, dar antieroii poetici care o populează sunt cu bună știință grandioși, eleganți, răi și blestemați.

Și totuși, deși uneori poate fi pretențios, nu există nimic asemănător cu filmul lui Peckinpah oriunde altundeva în genul western, și, probabil, în toată cinematografia. Este un unde imaginea, muzica și sensu fuzionează inextricabil pentru a crea momente neașteptate și fără precedent de mare emoție, care nu ar fi nimic fără muzica lui Dylan sau zâmbetul pe jumătate al lui Kristofferson ori zorii glorioși ai lui Peckinpah sau predarea inevitabilă a lui lui Billy, la fel ca și evadarea și moartea lui sau scena uciderii lui Garrett chiar de aceia care l-au trimis după Billy. Rezultatul este, probabil, cel mai ciudat și cel mai bogat dintre toate westernurile, punctul în care școala veche și revizionismul își unesc forțele pentru a crea ceva nou: haiducul existențialist, un mit pentru America modernă.

1. McCabe & Mrs Miller/McCabe și Domnișoara Miller (1971)
Regizor: Robert Altman
Distribuție: Warren Beatty, Julie Christie, Rene Auberjonois

La începutul anilor 1970, western-ul devenise un clișeu ironizat. Se apropia apusul dacă nu era revitalizat și reinventat. Și niciun film și nu re-imaginează mitul vestului la fel de puternic și sfâșietor precum capodopera lui Robert Altman, „McCabe și Domnișoara Miller”.

Această poveste de frontieră îl prezintă pe John McCabe (Warren Beatty), un jucător, om de afaceri și așa-zis pistolar – un fapt pe care el nu-l confirmă, dar nici nu îl neagă – care ajunge în orașul minier friguros, umed, plin de noroi, din Pacific Northwest. El intenționează să deschidă un bordel cu ajutorul lui Constance Miller interpretată de Julie Christie. Învelit într-o piele de urs imensă, cu pălărie de melon și barbă, McCabe nu are nicio legătură cu protagonistul Vestului. Sigur, poartă armă, dar numai de formă. Eroul nostru este un proxenet laș și prost. Bordelul înfloritor al lui McCabe, sub dirijarea doamnei Miller, devine o influență civilizatoare. Este, de asemenea, o preocupare democratică, în care banii unui bărbat nu sunt mai buni sau mai răi decât ai altuia.

Poate că unii se întrebă de ce nu este alt film pe primul loc, comentează publicația TimeOut, ce a alcătuit clasamentul. Pentru că nici măcar nu este amplasat în Vest. Unii ar putea spune că filmul este lipsit de suspans sau de acțiune. Și totuși, el conține unul dintre cele mai fascinante, explozive și naturaliste schimburi de focuri din toată cinematografia. Este, de asemenea, un film frumos. Altman oferă un portret al Vestului prăfuit, cenușiu, tulbure, urât mirositor și rece. De asemenea, coloana sonora este esențială pentru succesul filmului, cu baladele lui Leonard Cohen cu sunet fatidic ce transmit sentimentul că unele lucruri sunt scrise în piatră, iar soarta lui McCabe a fost pecetluită îm momentul în care a sosit în localitate.