Tot ce ştim despre Those About to Die, serialul lunii iulie

Roland Emmerich revine în atenţie cu un serial cu gladiatori inspirat din istoria reală

Probabil nu ar trebui să deschidem prea larg cărţile de istorie înainte de a ne uita la Those About to Die, serial care se va lansa global pe 18 iulie. Creat de scenaristul nominalizat la Oscar pentru Salvaţi soldatul Ryan, Robert Rodat, şi regizat de celebrul Roland Emmerich (Ziua Independenţei), serialul pare hotărât să-i tragă preşul de sub picioare lui Gladiator 2, poate cel mai aşteptat sequel al anului (premiera în noiembrie).

Those About to Die combină personaje care au existat în realitate, de exemplu împăratul Vespasian (interpretat de celebrul Anthony Hopkins) şi fiii săi Titus Flavianus (Tom Hughes) şi Domiţian (Jojo Macari) sau gladiatorul Scorpus (Dimitri Leonidas, foto), un conducător de care de luptă cu mii de confruntări câştigate în arenă, şi o suită de personaje fictive, dar hotărâte să parvină în competitiva lume a luptelor cu gladiatori care fac întreaga Romă să se oprească în loc pentru a privi spectacolul sângeros. Este de menţionat că bugetul serialului se ridică la 140 de milioane de dolari pentru cele zece episoade ale primului sezon, prin urmare producătorii nu au precupeţit niciun efort financiar pentru a aduce pe ecran această lume violentă.

În 1998 scenaristul Robert Rodat dădea lovitura cu Salvaţi soldatul Ryan, devenit unul dintre cele mai cunoscute filme ale lui Steven Spielberg. De ce menţionăm acest film de la a cărui premieră s-au scurs mai bine de 25 de ani? Pentru că este o dovadă a priceperii lui Rodat de a combina elemente reale (pe lângă elementele specifice celui de-Al Doilea Război Mondial, povestea este inspirată de mai multe familii americane care au pierdut trei fii în atotdistrugătoarea conflagraţie) cu cele fictive, un ingredient de seamă şi în Those About to Die. Trebuie spus şi că serialul se bazează pe cartea de nonficţiune omonimă publicată de Daniel P. Mannix în 1958 şi care a fost, de altfel, sursă de inspiraţie pentru Gladiator.

Pe lângă actorii menţionaţi anterior, în serial mai apare Iwan Rheon (îl ştii din Game of Thrones, dar ar trebui să-l vezi în serialul britanic Misfits, care i-a lansat cariera în 2009), în rolul lui Tenax, un tânăr hotărât să devină un nume important din culisele luptelor cu gladiatori. Animat de dorinţa de a-şi depăşi condiţia, el este cel care declară că "şi plebeii au un cuvânt de spus în oraşul ăsta", dezvăluind competiţia dintre împăratul care se bucură de o putere aparent nemărginită, dar de fapt este la cheremul gloatei imprevizibile, gloată a cărei sete de violenţă o ostoieşte cu luptele cu gladiatori. Trebuie spus că Vespasian este iniţiatorul construcţiei Colosseumului, cel mai mare amfiteatru ridicat în lumea antică. Nu ştim dacă în acest sezon al serialului vom vedea Colosseumul terminat, dar cu siguranţă îl vom vedea în sezoanele următoare, dacă Those About to Die are succes şi acele sezoane se vor realiza.

"Ucide sau vei fi ucis", este o altă replică ce reverberează în trailerul serialului (îl poţi vedea mai jos). Este pronunţată de Domiţian, al doilea fiu al lui Vespasian, şi este cât se poate sugestivă în ce priveşte doritorilor sau posesorilor de putere. Pe lângă împăraţi, moştenitori ai tronului şi senatori, îi vom vedea şi pe oamenii simpli, "those about to die" ("cei care îşi vor afla sfârşitul în curând"), gladiatorii. Aici un rol central pare să-l aibă Kwame (Moe Hashim), un gladiator de culoare disperat să supravieţuiască pentru a obţine libertatea. Din afara arenei, mama lui, Cala (Sara Martins), este gata de orice pentru a-şi salva fiul.

Trailerul are şi două scene în care ni se sugerează spectaculosul luptelor cu gladiatori. Într-una, arena este inundată, iar gladiatorii trebuie să supravieţuiască crocodililor. Într-o alta vedem un gladiator atacat de gigantic leu albinos. Sperăm doar ca Roland Emmerich, maestrul spectacolului facil, să ofere o poveste mai relevantă decât combinaţia de sânge, recuzită scumpă şi efecte speciale...

Filme
Persoane