Un grup de cineaşti din Rusia îi asigură "Oscarul" lui DiCaprio

Indiferent dacă câştigă sau nu premiul mult dorit din partea Academiei Americane de film, starul se va alege cu o „statuetă”

Speculaţiile legate de meritul lui Leonardo DiCaprio de a primi un Oscar pentru interpretarea din The Revenant – după o lungă şi fructuoasă carieră, cu multe nominalizări la activ – pare să fi cuprins tot globul, subliniază publicaţia The Washington Post. Potrivit acesteia, discuţiile legate de acest subiect au încins reţeaua social media din China şi au ajuns până în Rusia, unde, potrivit unor agenţii de presă naţionale, un grup de cineaşti au pus în mişcare o strângere de fonduri, în  urma căreia va fi realizat un substitut al premiului Oscar. Acesta va merge către Leonardo DiCaprio, indiferent ce decizie va lua Academia Americană de Film.

Cu o înfățișare distinctă faţă de statueta originală, Oscarul rusesc ar putea fi confecţionat din bijuteriile rusoaicelor, care au fost invitate să-şi doneze jumătate din preţioasele podoabe, cu menţiunea că „jumătate din acestea va sta alături de Leonardo DiCaprio, iar cealaltă jumătate, cu ele”.

Starul de 41 de ani s-a aflat recent în atenţia fanilor şi a presei din Rusia (actorul are doi bunici originari de aici) şi datorită interesului acordat, într-un interviu, figurii lui Vladimir Putin, pe care a subliniat că ar dori să îl poată interpreta într-un film.

Filme
Persoane