Vocile celebre ale animaţiilor

Robin Williams

Nu l-am fi inclus pe Robin Williams în lista noastră dacă actorul nu ar fi fost prima celebritate folosită pentru a promova un film de animaţie. Ales să interpreteze rolul Duhului din lampă din Aladdin nu numai pentru vocea sa, ci şi pentru popularitatea în rândul amatorilor de film din întreaga lume, Williams a fost şi sufletul campaniei de promovare a animaţiei apărute în 1992. Am putea spune că el a fost primul beneficiar al tendinţei care între timp s-a universalizat: animaţia cu staruri în rolurile principale. Apariţia lui Williams în Aladdin are şi părţi întunecate: actorul a fost plătit doar cu 75.000 de dolari, în contract specificând extrem de clar ca numele şi imaginea sa să nu fie folosite pentru promovarea filmului. Cei de la Disney au găsit metode de a nu respecta înţelegerea, Williams refuzând să-l mai interpreteze pe Duh în serialul The Return of Jafar.