Wonder Woman: 5 calităţi care au făcut-o populară

Iată calităţile revoluţionare ale celei care vindecă lumea cu dragostea şi compasiunea ei

Ştim deja că Wonder Woman este prima supereroină care apare ca protagonistă în propriul ei film, dar istoria eroinei este mult mai lungă şi mult mai interesantă de atât. Născută la începutul anilor '40, pe când feminismul începea să se răspândească în SUA, personajul a devenit deosebit de popular datorită crezului creatorului ei, William Moulton Marston: "încurajează femeile să înveţe să lupte şi să fie puternice, să nu se teamă sau să depindă de bărbaţi".

Din 1 aprilie o putem pe vedea pe eroină în acţiune în Wonder Woman 1984. Filmul este disponibil pe HBO GO.

Wonder Woman este promotoarea unor valori pe atunci inedite pentru lumea benzilor desenate, îndelung dominată de personaje masculine care nu se dau deloc în lături de la o luptă. Dar ce-ar fi dacă lupta respectivă nici nu ar avea loc, pare să întrebe Wonder Woman. Trebuie precizat că prima ei apariţie în benzile desenate a avut loc în octombrie 1941, pe când prima pagină a ziarelor din întreaga lume era adesea ocupată de cea mai distrugătoare conflagraţie din istorie, Al Doilea Război Mondial.

Promovarea păcii
Chiar dacă Wonder Woman nu evită o confruntare atunci când ea e necesară, unul din crezurile ei este acela că multe conflicte pot fi evitate cu diplomaţie. Abordarea era o gură de aer proaspăt în lungile decenii când supereroii din benzile desenate parcă nu făceau altceva decât să-l invoce pe zeul Ares, aruncându-se cu aplomb într-o multitudine de bătălii şi nepăsându-le de prăpădul lăsat în urmă. Probabil că cea mai ataşantă valoare a eroinei este protejarea oamenilor obişnuiţi, iar siguranţa lor poate fi cel mai uşor garantată nu învingând într-un război, ci păstrând încontinuu pacea. Nu este deloc de mirare că în primul ei film, Wonder Woman îl va înfrunta pe nimeni altul decât Ares, Zeul Războiului.

Originea
Într-o perioadă când rolul femeii în societate era acela de casnică şi mamă, iar în unele ţări din Europa femeile încă nu aveau drept de vot (Franţa a adoptat votul universal abia în 1944, Grecia în 1952, iar Elveţia în 1971), promovarea amazoanelor ca o societate ideală, unde femeile egalează şi chiar întrec bărbaţii în toate activităţile, a însemnat mult pentru emanciparea femeilor. Cu publicul benzilor desenate format cu precădere din adolescenţi, acest mesaj al lui Wonder Woman cu siguranţă a ajutat la răspândirea convingerii că rolul femeilor în societate trebuie să fie egal cu cel al bărbatului.

Educaţia
Wonder Woman nu dispune doar de calităţi fizice ieşite din comun, ci şi de o educaţie pe măsură. Interesul creatorului ei, William Moulton Marston, pentru ştiinţe diverse şi-a făcut loc şi în CV-ul eroinei, transmiţând tinerelor cititoare de benzi desenate că nu trebuie să aibă superputeri pentru a fi femei fantastice, ci trebuie doar să se dedice propriei educaţii.

Adevărul
Poate afli cu surprindere că William Moulton Marston, creatorul lui Wonder Woman, a avut un cuvânt important de spus în crearea poligrafului, intuind strânsa legătură dintre presiunea arterială mărită şi enunţarea unui neadevăr. Preocuparea sa ştiinţifică şi-a făcut loc şi printre abilităţile lui Wonder Woman, aceasta putând, cu ajutorul Lasoului Adevărului, să-şi determine oponenţii să-şi dezvăluie cele mai ascunse planuri şi secrete.

Păstrătoare a trecutului
O vorbă din bătrâni spune că "deşteptul învaţă din greşelile altora, prostul nici din ale lui". Un aspect ataşant al lui Wonder Woman şi al parcursului ei prin istorie (primul film Wonder Woman are acţiunea plasată în Primul Război Mondial, iar al doilea în 1984) este înţelepciunea dată de longevitate. Trecută prin cele mai mari orori ale umanităţii, Wonder Woman este gata de orice pentru ca oamenii să nu repete greşelile din trecut.