Zăpadă, Ceai și Dragoste 2: Cu puțin noroc - o comedie ușoară, plină de probleme

Sequel-ul produs independent de Liviu Vârciu propune o călătorie în timp în Dacia anului 85 în care necazurile protagoniștilor se multiplică văzând cu ochii

Zăpadă, Ceai și Dragoste 2: Cu puțin noroc este un film comercial, de divertisment, ce intenționează să atingă și să amuze un public larg plin simplitatea premisei sale: pușcăriașii tolomaci cu limbaj și probleme de cartier (din prima peliculă) ajung din greșeală înapoi în timp și au de supraviețuit romanilor care încep să cucerească teritorii din Dacia. Nu trece mult după ce se teleportează în mijlocul unei bătălii între daci și romani, că Ceai (Levent Sali), Dragoste (Liviu Vârciu) și Noroc (Bogdan Farcaș) - cel din urmă înlocuindu-l pe Zăpadă (Angel Popescu) - sunt luați prizonieri și ajung față în față cu Împăratul Nerva și tânăra lui fată (Francesca Rădulescu) - iar ce urmează sunt situații din ce în ce mai absurde.

Această peliculă este lejeră și nu se ia prea mult în serios, iar în asta stă și cheia vizionării ei: să nu o prea luăm în serios și să ne lăsăm amuzați de comicul personajelor și de cel de situație. Odată întrunite aceste condiții, Zăpadă, Ceai și Dragoste 2: Cu puțin noroc poate deveni ușor de urmărit, distractiv și un film numai potrivit pentru weekend. Dacă povestea principală îi urmărește pe cei trei protagoniști în încercarea lor de a supraviețui în trecut și de a găsi o cale de a se întoarce înapoi în epoca lor, prezentul le înfățișează pe trei experte în escrocherie (Alexandra Timofte, Diana Sar, Irina Noapteș), care încearcă să recupereze un diamant în valoare de 20 de milioane de dolari din cadrul unei licitații conduse de nimeni altul decât de Mario Fresh. Pentru a recăpăta diamantul, acestea au de înfruntat un adversar pe măsură, supranumit "Colecționarul" (Costel Cașcaval).

Dacă Liviu Vârciu și Levent Sali își reiau cu abilitate rolurile caricaturizate, Bogdan Farcaș reprezintă o adiție mai mult decât potrivită ce aduce un mare plus filmului, acesta contribuind la numeroase secvențe comice. De remarcat sunt și Dragoș Dumitru în rolul Împăratului, ale cărui momente variază de la priviri intimidante la secvențe amuzante, dar și Costel Cașcaval, care este capabil într-un mod similar să emane gravitate, dar și să creeze cu măiestrie secvențele absurde pe care le cere scenariul.

Echipa tehnică din spatele filmului realizează o treabă bună, cascadorii fiind în prim-plan odată cu începutul peliculei, atunci când aceștia se luptă convingător, simulând un război haotic între daci și romani. Sunetul filmului este unul bun, iar departamentele de scenografie, costume, machiaj și păr reușesc de asemenea să recreeze în mare parte epoca dacilor și a romanilor. Cu toate acestea, decizia plasării explicite de produse pe parcursul filmului mi se pare cel puțin neinspirată. Dacă cele trei escroace ajung (pentru licitația diamantului) la un conac ce a fost menționat de atâtea ori încât aveam senzația că privesc o reclamă la acel brand, protagoniștii din epoca romanilor ajung să joace poker pentru viața lor cu Împăratul, iar cărțile de joc ilustrează numele altui sponsor al filmului. Aceste decizii sunt de înțeles din punct de vedere financiar, dar mă întreb dacă nu ar fi putut fi puse în practic într-un mod mai subtil astfel încât să nu afecteze experiența vizionării peliculei.

Zăpadă, Ceai și Dragoste 2: Cu puțin noroc este un film românesc ce abundă în probleme. Lăsând la o parte lipsa de acuratețe istorică (romanii au început mai târziu incursiunile în Dacia) și semnele în limba engleză care apar în anul 85, scenariul și, în special, dialogul sunt cel puțin problematice. Deseori clișeele și exagerarea cu orice preț a reacțiilor lui Ceai, Dragoste și Noroc în cadrul unor situații absurde nu numai că nu sunt amuzante, dar și creează un efect opus de cringe (sentiment dezagreabil, ce inspiră penibil).

Replicile și comportamentele lor sunt pe cât de puerile și imature, pe atât de misogine. Aflându-se în situația de a fi prizonierii Împăratului și de a aștepta decizia sa în privința vieții lor, apariția fetei liderului roman îi determină pe aceștia să se comporte brusc ca niște copii de școală primară ce tot chicotesc în legătură cu ea. Mai târziu, când aceasta pare că s-a îndrăgostit de Dragoste, personajul lui Liviu Vârciu (pentru niciun alt motiv decât faptul că e "drăguț"), Ceai se ține după Dragoste și prințesă, ceea ce îl determină pe Dragoste să tot repete: "îmi sperii vânatul, îmi sperii vânatul". Femeile din film nu sunt obiectivizate doar prin acest dialog inacceptabil în societatea noastră, dar și prin intermediul camerei. Odată ce Ceai îl lasă în pace pe Dragoste, el intră într-o cameră plină de femei care îl așteaptă să îl mângâie tandru, iar acesta se descrie ca ajuns în rai. Această secvență este introdusă prin niște prim-planuri pe diverse părți dezvelite ale corpului femeilor din încăpere, iar această fetișizare este amplificată de muzica lentă ce acompaniază momentul. Oare creatorii filmului au stat vreo secundă să se întrebe ce implicații au astfel de secvențe și ce modele transmit în societate?

Dacă secvențele din trecut reprezintă partea captivantă pe care se bazează filmul, pasajele din prezent sunt cel puțin dezamăgitoare în mare parte, atât din punctul de vedere al poveștii, cât și al logicii. Narațiunea din această parte se bazează pe recuperarea diamantului de către escroace, dar acestea nu au niciun plan serios, așa că recurg doar la o acțiune impulsivă în timpul licitației. Cu toate că Mario Fresh nu dezamăgește neapărat la debutul său actoricesc drept șeful licitației diamantului, decizia ca acesta să vorbească ba în engleză, ba în română (fără nicio explicație sau sens) creează confuzie. De altfel, personajul său este incoerent, având momente în care vrea să pară dur și cool, amenințându-le pe cele trei escroace, ca mai apoi la ieșire să aștepte în tocul ușii ca să fie lovit în nas atunci când una dintre ele îi închide ușa în față. Astfel de secvențe nu numai că reprezintă un divertisment de calitate îndoielnică, dar și subminează orice fel de tensiune, filmul deraind spre un absurd de dragul absurdului și al glumelor ieftine.

Mai mult, tranzițiile dintre părțile din trecut și prezent sunt în cea mai mare parte marcate de animații în care imaginea se transformă în niște pixeli verzi specifici calculatoarelor (care se potriveau mai degrabă unui serial de tip The Big Bang Theory cu informaticieni), iar pe tot parcursul peliculei ni se specifică în stânga jos a ecranului de fiecare dată când ne aflăm "în prezent" sau "în trecut", o redundanță care atentează la inteligența spectatorului.

Finalul a reprezentat și el o surpriză deoarece creatorii proiectului au ales să ia o decizie cel puțin neobișnuită. Motivând faptul că au filmat prea mult material pentru o singură peliculă de sine stătătoare, Zăpadă, Ceai și Dragoste 2: Cu puțin noroc se încheie (asemenea unei telenovele) într-un mod brusc cu o situație anevoioasă pentru protagoniști. Finalul este imediat urmat de un trailer cu cea de-a treia parte a francizei, care urmează să apară în ianuarie 2025. Decizia de a afișa genericul abia după trailer-ul inserat la finalul filmului stârnește confuzie și scoate spectatorul din poveste într-un mod cât se poate de bizar.

Zăpadă, Ceai și Dragoste 2: Cu puțin noroc este o comedie ușoară, ce reușește să creeze situații amuzante prin belelele protagoniștilor prinși în trecut. Jocul actorilor prcum Bogdan Farcaș, Dragoș Dumitru și Costel Cașcaval stârnește numeroase momente comice, dar și creează tensiune. Cu toate acestea, pe lângă divertismentul deseori îndoielnic, filmul este plin de probleme inerente scenariului și transmite mesaje inacceptabile despre femei în România anului 2024.