Zăpadă, Ceai și Dragoste revin din 27 septembrie pe marile ecrane, cu puțin Noroc
Zăpadă, Ceai și Dragoste: Cu puțin Noroc revine pe marile ecrane din țară, în premieră din 27 septembrie. Un film distribuit de Vertical Entertainment
Cu multă eleganță și entuziasm, echipa de producție, regizorul Cătălin Bugean, alături de producătorul și actorul Liviu Vârciu și ceilalți actori din rolurile principale au sărbătorit lansarea oficială a filmului prinț-un eveniment cu covor roșu și aplauze îndelungate, miercuri seară, la Cineplexx din Băneasa Shopping City.
Regizat de Cătălin Bugean, cu Liviu Varciu, Levent Sali și Diana Sar în rolurile principale, filmul reia povestea celor trei protagoniști - Zăpadă, Ceai și Dragoste – care rămași blocați în Dacia anului 85 trebuie să facă tot posibilul pentru a reveni în prezent și să mai ales să scape de tiranul Împărat Nerva care le-a pus gând rău. Numai dacă ar avea puțîn Noroc de partea lor…
Zăpadă, Ceai și Dragoste descoperă o modalitate de a călători în timp când încercau să evadeze din închisoare. Cei trei sunt supuși unor încercări teribile și trebuie să găsească o cale de a se întoarce în prezent, dar și să supraviețuiască conflictelor și tentațiilor vremurilor dacice. Războiul este în toi, împărații sunt însetați de luptă și bogăție, iar timpul se scurge, atât în trecut, cât și în prezent pentru cei rămași să „colecționeze”. Dacă iese ceaiul macha? Poate un fulg mic să răstoarne un bulgăre mare? În latină Dragoste este amor, sau „A, mor!”? Numai dacă ar avea puțin Noroc de partea lor…
Un film distribuit de Vertical Entertainment, Zăpadă, Ceai și Dragoste 2: Cu Puţin Noroc are premiera pe marile ecrane din ţară din 27 septembrie 2024. Biletele s-au pus deja în vânzare și pot fi achiziționate din orice cinematograf, de pe site-ul acestuia sau online de pe cinemagia.ro.