Ziua Independenţei 2: atuuri şi riscuri
Cu ce ar putea uimi, dar şi dezamăgi premiera din 24 iunie?
Săptămânile trecute am publicat un articol cu argumentele noastre în ceea ce priveşte potenţialul de public al premierei Legenda lui Tarzan (8 iulie). Mai mulţi comentatori din online ne-au contrazis: nu Tarzan, ci Ziua Independenţei: Renaşterea va fi blockbusterul verii 2016. Explorăm mai jos argumentele pro şi contra.
Pentru două generaţii de români, Ziua Independenţei, care îl transforma pe Will Smith în cel mai popular actor de culoare de pe glob şi unul din puternicii Hollywood-ului, a devenit chintesenţa blockbuster-ului american în octombrie 1996, când filmul se lansa la noi la mai bine de trei luni după premiera mondială. Povestea confruntării dintre oameni şi o rasă extraterestră hotărâtă să anihileze umanitatea pentru a folosi resursele Terrei urca atunci pe primul loc în topul anual al încasărilor cu 605.000 de bilete vândute. Atenţie, este o cifră depăşită în ultimele două decenii de doar două filme: Titanic şi Avatar.
Analizând potenţialul Ziua Independenţei 2 din perspectiva filmului original, da, sunt toate şansele ca sute de mii de români să aştepte cu nerăbdare premiera de săptămâna următoare. Dar trailerele insistente din ultima vreme sugerează că sequelul păstrează formula clasică a blockbusterelor în care omenirea înfruntă o rasă extraterestră, extincţia fiind iminentă. Ceea ce face Roland Emmerich în sequel este să schimbe dimensiunile: mai multi extratereştri, nave mai mari, mai multe atacuri, contraofensivă umană mai distrugătoare. Va fi de ajuns pentru ca Ziua Independenţei 2 să se ridice la înălţimea aşteptărilor? Vom vedea de-abia vinerea viitoare.
Este posibil ca studiourile Fox să se aştepte ca Renaşterea să aibă un succes de box office similar cu cel al lui Jurassic World de anul trecut. Analiştii de la Hollywood îi contrazic, iar argumentele lor sunt valide. Fondatorul Box Office Prophets David Mumpower spune, citat de Hitfix, că primul film, în ciuda succesului său global, nu a avut de fapt un impact cultural de durată, sabotat şi de faptul că, spre deosebire de seria Jurassic Park, filmul original nu a beneficiat de sequeluri sau lărgirea mitologiei cu ajutorul cărţilor sau al jocurilor video.
"Toată lumea vrea să compare cu Jurassic World, dar atracţia acelui film a fost faptul că aborda conceptul dintr-o perspectivă proaspătă. Nu cred că va fi aceeaşi situaţie cu Renaşterea, cel puţin nu în aceeaşi măsură. În esenţă, este vorba de răzbunarea extratereştrilor care promite pornografie cu monumente" (în original, "monument porn", adică distrugerea în moduri inventive şi spectaculoase a unora dintre cele mai vizitate obiective turistice ale lumii). Faptul că premiera sequelului are loc la două decenii de la filmul original ar putea să afecteze încasările: cei care s-au bucurat în adolescenţă de Ziua Independenţei sunt acum trentagenari şi cvadragenari şi nu mai merg cu aceeaşi frecvenţă la cinema.
Absenţa lui Will Smith din distribuţia filmului ar putea fi un alt factor gata să afecteze performanţa la box office.
În acest moment Renaşterea este premiera din 2016 al cărei succes pare imposibil de prevăzut. Analiştii estimează un weekend de debut în SUA ce variază între 45 şi 95 de milioane de dolari, una dintre cele mai mari diferenţe între estimări înregistrate de o premieră din ultima vreme.
Vei merge la cinema ca să vezi Ziua Independenţei 2? De ce?
-
spartacuspe 20 iunie 2016 16:03Eu, unul, desigur că voi merge la acest film. Am vazut prima parte la momentul lansării sale si diferentele dintre cele doua momente (de atunci si acum) sunt esentiale: ”I.D. 1” a avut parte de o lansare impresionantă. mașinăria de publicitate de la Hollywood provocând valuri uriașe și făcând ca filmul să fie așteptat cu o mare nerăbdare de întreaga lume. În plus, ”I.D. 1” venea la momentul lansării - 1996 - cu un suflu si un nou concept inedit in ce privește invazia Terrei de către aliens, plus efecte speciale impresionante pt acel moment. Încă mai țin minte și nu voi uita niciodată cum a fost primit filmul la Slatina, orașul meu natal, când, la proiecția la care am fost eu, spectatorii prezenți în sală au aplaudat pur și simplu discursul lui Bill Pullman (președintele SUA in film) care i-a mobilizat pe americani, și nu numai, să contraatace extratereștrii (practic, țin minte că mi s-a făcut pielea de găină și am rămas trăznit deoarece a fost prima dată când am fost martor la așa ceva în Slatina, un orășel micuț, altfel). Acum, ”I.D. 2” vine la 20 de ani pe fondul unei suprasaturări a publicului consumator de filme in ce privește filmele cu efecte speciale, nu mai vorbesc de invazii ale Terrei de extratereștri. ”ID 2” se bazează mai mult pe nostalgia cinefililor și speranțele producătorilor peliculei că acest sequel va reuși să atragă atenția măcar a fanilor primei părți, deloc puțini. Aceasta este părerea mea.