Părerea criticului
Filmul porneşte de la o premisă foarte ofertantă: au trecut 15 ani de la planurile de asasinare a premierului Malaeziei, iar Derek s-a retras de ani buni din activitate în urma unei nenorociri care i-a ucis soţia şi l-a făcut să piardă custodia fiului său. O vizită a lui Billy Zane şi o invitaţie la cel mai important eveniment de fashion al anului, IncrediBall-ul organizat de Alexanya Atoz (o versiune ultra-exagerată a Donatellei Versace, interpretată de entuziasmanta Kristen Wiig) îl readuce pe Derek în lumina reflectoarelor, alături de prietenul-concurentul său Hansel (Owen Wilson). Doar că lumea modei s-a schimbat în 15 ani, iar Derek va trebui să înfrunte posibilitatea ca lumea să-l fi uitat, dar şi să ajute Interpolul - Secţia Modă, să rezolve cazul unei întregi serii de decese brutale ale unor celebrităţi.
Din păcate Zoolander 2 face un apel continuu la rezervele de bunăvoinţă ale publicului şi, deşi nu îi lipsesc glumele bune, şi le pierde într-un şuvoi de excese irelevante şi neamuzante. Există câteva momente excelente ("she's hot, I trust her!") şi elemente satirice la adresa noilor tendinţe din modă (un Benedict Cumberbatch în rol de manechin asexuat pe nume Tot) sau a prejudecăţilor lumii modei (manechinele de costume de baie aflate la coada lanţului trofic), dar cele câteva hohote de râs nu pot distrage atenţia de la evidenta lipsă de direcţie a filmului şi de la aventura abracadabrantă a lui Zoolander. În plus, toate cele trei momente enumerate sunt în trailer... La fel şi momentul „lame”, care din nefericire se transformă într-o etichetă greu de tradus a întregului film.
Sequelul impresionează mai degrabă cu numărul de cameo-uri (sau "apariţiile super neaşteptate, dubioase şi scurte", cum le descrie dubios un blogger) şi adesea te vei întreba oare cum a reuşit Ben Stiller să convingă cutare şi cutare star al muzicii sau al modei să se autoironizeze astfel. Probabil că orice spectator trecut de 25 de ani se va bucura de moartea violentă şi exagerată a lui Justin Bieber, dar apariţiile foarte retuşaţilor Anna Wintour şi Valentino Garavani reprezintă mai degrabă un semnal de alarmă la adresa superficialităţii modei şi nu doar simple săgeţi satirice. Marc Jacobs, Tommy Hilfiger, Alexander Wang şi alţii îşi fac şi ei apariţia la finalul ultra-tembel al filmului, dar cele mai simpatice, elocvente sau elaborate cameo-uri le aparţin lui Sting, Susan Boyle şi Kiefer Sutherland.
Dacă îţi place Ben Stiller şi vrei să vezi o satiră excelentă, noi îţi recomandăm Tropic Thunder, filmul său din 2008 despre un grup de actori plin de ifose care, aflaţi la filmări în Asia, au parte de o mulţime de aventuri când se pierd în jungla controlată de traficanţi de droguri. Ca şi lumea modei, Hollywood-ul este foarte satirizabil, iar Stiller reuşeşte să fie mult mai relevant în junglă decât pe podiumurile de modă din Roma.
Din păcate Zoolander 2 face un apel continuu la rezervele de bunăvoinţă ale publicului şi, deşi nu îi lipsesc glumele bune, şi le pierde într-un şuvoi de excese irelevante şi neamuzante. Există câteva momente excelente ("she's hot, I trust her!") şi elemente satirice la adresa noilor tendinţe din modă (un Benedict Cumberbatch în rol de manechin asexuat pe nume Tot) sau a prejudecăţilor lumii modei (manechinele de costume de baie aflate la coada lanţului trofic), dar cele câteva hohote de râs nu pot distrage atenţia de la evidenta lipsă de direcţie a filmului şi de la aventura abracadabrantă a lui Zoolander. În plus, toate cele trei momente enumerate sunt în trailer... La fel şi momentul „lame”, care din nefericire se transformă într-o etichetă greu de tradus a întregului film.
Sequelul impresionează mai degrabă cu numărul de cameo-uri (sau "apariţiile super neaşteptate, dubioase şi scurte", cum le descrie dubios un blogger) şi adesea te vei întreba oare cum a reuşit Ben Stiller să convingă cutare şi cutare star al muzicii sau al modei să se autoironizeze astfel. Probabil că orice spectator trecut de 25 de ani se va bucura de moartea violentă şi exagerată a lui Justin Bieber, dar apariţiile foarte retuşaţilor Anna Wintour şi Valentino Garavani reprezintă mai degrabă un semnal de alarmă la adresa superficialităţii modei şi nu doar simple săgeţi satirice. Marc Jacobs, Tommy Hilfiger, Alexander Wang şi alţii îşi fac şi ei apariţia la finalul ultra-tembel al filmului, dar cele mai simpatice, elocvente sau elaborate cameo-uri le aparţin lui Sting, Susan Boyle şi Kiefer Sutherland.
Dacă îţi place Ben Stiller şi vrei să vezi o satiră excelentă, noi îţi recomandăm Tropic Thunder, filmul său din 2008 despre un grup de actori plin de ifose care, aflaţi la filmări în Asia, au parte de o mulţime de aventuri când se pierd în jungla controlată de traficanţi de droguri. Ca şi lumea modei, Hollywood-ul este foarte satirizabil, iar Stiller reuşeşte să fie mult mai relevant în junglă decât pe podiumurile de modă din Roma.
