Briganzii - sau de ce gustul popular nu e tot aia cu un serial bun

Briganzii, cel mai nou serial italian de pe Netflix (lansat pe 23 aprilie) și unul dintre cele mai vizionate la acest moment, propune un context istoric plasat la scurtă vreme după ce așa-numitului Regat al celor Două Sicilii, care a existat până în 1860, a fost anexat de regatul Piemontului.

Momentul nu este întâmplător ales, fiind o epocă de mari frământări și schimbări istorice în peninsulă și marcând, practic, calea (lungă, de altfel) către unificarea Italiei. În acest context, așadar, creatorii serialului ne propun, efectiv, un plot de tip quest (evident chiar din titlu - Brigands: Quest for Gold), din moment ce mai multe personaje, printre care un bandit celebru, o proscrisă (pusă pe fugă de uciderea soțului), dar și briganzii înșiși, care, pentru cei care nu cunosc etimologia acestui cuvânt, este un termen important din franceză care înseamnă "tâlhar la drumul mare", se lansează în căutarea unei comori secrete.

În treacăt fie spus, drama istorică Briganzii: În căutarea aurului este puternic ancorată în Italia acelor vremuri, din moment ce, la vremea respectivă, în sudul țării pe care o știm astăzi mișunau, la propriu, numeroase bande de briganzi (echivalentele haiducilor din cultura noastră, să zicem), iar proscrisa la care am făcut referire (Filomena), și care devine personajul central al serialului, o întâlnește drept șefă a unei astfel de bande de briganzi pe însăși Michelina, nimeni alta decât transpunerea pe ecran a celebrei Michelina di Cesare, o femeie care a existat în realitate și pe care istoricii o presupun a fi fost lidera unei grupări de briganzi din epocă.

Avem, așadar, până aici, un cocktail de personaje certate puternic cu legea, atâta câtă era la vremea respectivă, cu atât mai mult cu cât pe capul Filomenei autoritățile pun o recompensă ca urmare a uciderii soțului, dar avem în același timp și un serial cu puternice accente western, ca urmare a imageriei folosite, din acest punct de vedere atât costumele cât și cinematografia efectivă fiind la mare înălțime.

Ce nu avem, însă, din păcate, este un serial interesant, principala problemă a acestuia fiind faptul că realizatorii se concentrează atât de mult pe firul acțiunii, și mai ales pe felul în care traiectoriile personajelor ajung să depindă unele de altele și să se intersecteze, prin urmare, în diverse momente-cheie ale acțiunii, încât uită să mai dezvolte personajele. Iar asta este o problemă semnificativă, din moment ce faptul că personajele sunt schematice încalcă o regulă de bază a unui serial: de ce ai urmări un personaj dacă nu-ți pasă de el?

Critici au venit de altfel și din partea publicației The Hollywwod Reporter Roma, care spune că "în încercarea de a mulțumi audiențele internaționale, producția pare să se conformeze arhetipului unei producții Netflix, mai degrabă decât a căuta să-și găsească propria unicitate". De asemenea, publicația amintită mai observă faptul că "serialul romanțează brigandajul, dar fără să ofere prea multe nuanțe". Din nou, aici este problema principală a producției, în care se observă o schematizare excesivă a personajelor, în sensul în care devine vizibil faptul că acestea trebuie să corespundă unor scheme narative în care realizatorii încearcă să le introducă (uneori cu forța), bineînțeles, în detrimentul umanizării lor și, pe cale de consecință, a determinării unui anumit tip de empatie din partea spectatorului. Această empatie, însă, este absentă, și nici n-ar avea cum să fie altfel.

Toată acțiunea este pe repede-înainte, totul pare pre-determinat, personajele par aruncate în scene doar ca să spună niște replici standard, iar din această cauză o altă problemă se naște: dacă personajele sunt acolo doar pentru a rosti niște replici, înseamnă că sunt interșanjabile, iar dacă sunt interșanjabile, până la urmă în locul lor ar putea fi orice alt personaj, din orice alt film sau epocă. Iar dacă lucrurile stau așa, atunci înseamnă că nici contextul propus, întreaga dramă istorică a Italiei sfârșitului de secolul XIX nu contează și că, în definitiv, doar întâmplător a fost aleasă această perioadă și nu oricare alta.

Această abordare schematică și simplificatoare este vizibilă, de altfel, și în felul în care este folosită muzica în film, cu alte cuvinte excesiv, având tendința să susțină cam toate momentele, exact în felul în care ar face-o un videoclip, ceea ce contravine iarăși unei reguli de aur a cinematografiei: Show, don't tell.

Păcat de întregul (și marele) efort aruncat în spatele producției, care este vizibil și care putea fi valorificat mai bine. Așa se face, prin urmare, ca să reiau ideea titlului, că o producție foarte vizionată nu este neapărat și o producție bună. Cât despre motivul, efectiv, pentru care acest serial este vizionat pe Netflix, la prima vedere pare un mister: de ce ar fi românii interesați de o dramă istorică din Italia secolului XIX? Răspunsul e mult mai simplu: e vorba de ideea de haiducie, de îmbogățire fără efort, de eludare a legii. Iar aici, să fim sinceri, ne regăsim cei mai mulți.