CineClub NexT cu Avocatul Terorii

Invitatul ediţiei din septembrie este Paul Negoescu

Regizorul Paul Negoescu, nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film pentru scurtmetrajul Renovare, este invitatul special al ediţiei de luna aceasta a CineClubului Next. Luni, 28 septembrie, de la ora 19 la Cinema Elvira Popescu, Next şi Paul Negoescu vă invită să vedeţi un film documentar de excepţie: L'Avocat de la terreur/Avocatul terorii în regia lui Barbet Schroeder.  

Distins în 2008 cu Premiul César pentru Cel mai bun documentar, filmul îl are în centru pe Jacques Vergès, un avocat controversat care a ales să-şi dedice viaţa apărării unei liste lungi de terorişti, dictatori şi criminali de război.

Cariera lui a început în 1957, în timpul Războiului de Independenţă Algerian, când a apărat-o pe Djamilah Bouhired, acuzată de un atentat cu bombă în urma căruia au murit 11 civili francezi. După graţierea ei, cei doi se căsătoresc. De-a lungul anilor, Vergès devine apărătorul Magdalenei Kopp (amanta lui Carlos "Şacalul"), al lui Carlos însuşi, al lui Saddam Hussein, Slobodan Miloşevici, al nazistului Klaus Barbie, ca să menţionăm doar numele cele mai răsunătoare.

Privirea regizorului Barbet Schroeder se menţine în permanenţă perfect neutră, fie că-l intervievează pe Vergès însuşi, pe clienţii lui (Carlos, Magdalena Kopp etc) sau pe cei din tabăra adversă, lăsând spectatorul să decidă singur dacă Vergès a ales să fie de partea acuzaţilor din cinism sau mânat de convingeri personale profunde.

Filmografia invitatului special al acestei ediţii, Paul Negoescu, cuprinde o serie de scurtmetraje selecţionate şi premiate de numeroase festivaluri internaţionale: Examen, Acasă (selecţionat la Rotterdam IFF, London BFI), Târziu (selecţionat la Berlinale, Karlovy Vary), Scurtă plimbare cu maşina (selecţionat la Slamdance, Premiers Plans, Karlovy Vary), Fabulosul destin al lui Toma Cuzin (selecţionat la Festivalul Internaţional de Scurt şi Mediu Metraj Next).  Ultima sa producţie, Renovare, a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, iar premiul UIP câştigat la Festivalul Vila do Conde califică filmul pentru o nominalizare la Premiile Academiei Europene de Film. Ceremonia va avea loc pe 12 decembrie la Ruhr (Germania).

După proiecţie publicul este invitat la o dezbatere pe marginea filmului cu Paul Negoescu, dezbatere moderată de criticul de film Andrei Gorzo.