Europa începe să redeschidă platourile de filmare. Cum se protejează de coronavirus

Pe măsură ce Europa începe să redeschidă platourile de filmare pentru producții de cinema și TV, cerințele de securitate diferă

Mai multe țări europene, inclusiv locațiile tradiționale de producție, Republica Cehă și Islanda, au permis reînceperea filmărilor după închiderea inițială a acestora în timpul pandemiei de coronavirus. Săptămâna aceasta, numeroase zone din Polonia și din Portugalia și-au publicat planurile de a reporni camerele de filmat, tinând cont de noile reglementări Covid-19 ce permit reluarea producțiilor locale și internaționale. Numeroase reguli de igienă rămân valabile, cum ar fi distanțarea socială la circa 2 metri între membrii echipelor de filmare, sau utilizarea de măști și proceduri de dezinfecție. Totuși, intrând în detalii, regulile filmărilor variază de la o zonă la alta și în anumite cazuri și în interiorul unei țări, scrie publicația The Hollywood Reporter.

Producătorii de film care doresc să profite de redeschiderea Europei trebuie să ia în considerare și restricțiile de călătorie. Granițele externe ale Europei vor rămâne închise cel puțin până la mijlocul lunii iunie.

Republica Cehă

Guvernul de la Praga a fost printre primele care au reluat producția, aprobând măsuri ce să permită filmările TV și filme de cinema în țară din 7 mai. Republica Cehă este un punct central pentru numeroase filmări internaționale. Studiourile Amazon avea două seriale TV pregătite pentru filmări aici - Carnival Row cu Orlando Bloom și noul fantasy eroic The Wheel of Time, tocmai când epidemia a început. Serialul Disney+ Falcon and the Winter Soldier avea filmările în plină derulare aici, atunci când pandemia a oprit producția.

Franța

Regulamentele de filmare limitează grupurile de pe platouri la 50 de persoane. În mai multe zone, precum parcurile publice, grădinile, cimitirele, se va interzice accesul echipelor de filmare. De asemenea se va interzice survolarea de către drone a siturilor gestionate de muncipalitatea pariziană.

Polonia

Guvernul polonez a ridicat restricțiile referitoare la carantina de coronavirus, ceea ce permite producțiilor TV și de cinema să reînceapă pe 18 mai. Purtarea de măști pentru echipa de filmare și distanța socială este recomandată, cu excepția bineînțeles a actorilor.

Portugalia

Comisia portugheză de film a anunțat că țara este deschisă pentru afaceri. Cerințele privitoare la platouri și prezența unui coordonator sanitar sunt necesare pentru aplicarea corectă a acestor măsuri de igienă.

Spania

Spania, care a devenit un punct central al producțiilor europene, în special cu investiții cresute de la Netflix în seriale în limba locală precum Money Heist/La casa de papel și Elite, a redeschis părți din țară pe 11 mai pentru filmări de cinema și TV. Producția va fi permisă numai în anumite provincii și teritorii care sunt în faza 1 a procesului de „dezamorsare” a crizei pentru deschiderea țării. Ceea ce înseamnă jumătate din Spania. Excepția o reprezintă Madridul și Barcelona. Printre reglementări sunt referințe la cine poate intra pe platou, protocoale de dezinfecție etc.

 

 

Filme