James Marsden: „Westworld pune acea întrebare - cine ești când nimeni nu se uită”

Interesantul hibrid western-SF poate fi văzut pe micile noastre ecrane din 3 octombrie, pe canalul HBO

Westworld este inspirat de filmul omonim scris şi regizat de ultra-ecranizabilul romancier Michael Crichton (Jurassic Park, Germenul Andromeda, Sfera, Congo şi multe altele) în 1973. Actualizat de Jonathan Nolan, J.J. Abrams şi Lisa Joy, serialul păstrează contextul, acela al unui parc tematic din viitor, în care vizitatorii pot petrece timp, pentru o sumă pipărată,  într-un decor western populat de androizi atent programaţi pentru a respecta contextul istoric, dar şi pentru a le oferi vizitatorilor tot ce îşi doresc. Aceştia din urmă pot chiar ucide androizii, dar nu pot fi ucişi de ei.

Iată un interviu cu actorul James Marsden (Teddy Flood în film), oferit cititorilor Cinemagia de către HBO România.

Q: Fără să dai de gol prea multe – ceea ce e destul de dificil – ce ne poți spune despre Teddy și povestea lui?

JM: Nu pot să vorbesc despre poveste în sine pentru că nu vreau să dau de gol nimic, dar pot să spun că în momentul în care crezi că știi ce se întâmplă, de fapt nu știi.

Nu poți vorbi în termeni absoluți despre acest serial pentru că sunt atâtea mici surprize pe drum, iar când piesele puzzle-ului încep să se lege, în episoadele 8, 9, 10, o să fiți șocați, vă spun sigur. Începe să fiarbă la început iar la final dă în clocot.

Q: Înțeleg că lucrurile au stat la fel pentru voi, pentru că nu știați de la început în ce direcție o ia povestea...

JM: Da, nu am primit toate cele zece scenarii dintr-odată – am primit fiecare scenariu cu o săptămână înainte să începem filmările. Faptul că actorii nu au știut totul ne-a făcut să abordăm scenele având numai informațiile de care aveam nevoie atunci. Nu era pentru că ar fi crezut c-o să dăm de gol informații – pur și simplu era mai bine pentru interpretările noastre să nu știm.

Q: Toată lumea încerca să-și dea seama ce urma să se întâmple?

JM: Unii speculau la greu – Evan [Rachel Wood] întotdeauna încerca să ghicească ce se întâmplă. Eu eram opusul; mă resemnasem cu ideea că nu știam nimic. Glumeam cu ea, pentru că la episodul cinci sau șase chiar credea că nimerise povestea. Îi spuneam: Ești atât de arogantă, crezi că înțelegi totul – exact asta și vrea Jonathan [Nolan]. Crezi că știi, după care schimbă totul, dar nimerise o mare parte. În jurul episodului șase, speculațiile ei erau destul de corecte. Odată ce am primit ultimele două scenarii, mi-am dat seama că ghicise o mare parte din poveste.

Q: În primele două episoade pe care le-am văzut, Evan și cu tine aveți multe scene împreună. Asta continuă pe parcursul sezonului?

JM: Da, poveștile noastre se tot întrepătrund. Teddy, personajul pe care îl interpretez, nu vrea să se afunde în depravarea orașului. O vede însă pe această femeie, care reprezintă tot ce își dorește el de la viață. El are un trecut destul de întunecat pe care încearcă să îl lase în urmă, iar ea este o lumină pentru el, reprezintă puritatea, inocența și bunătatea, calități pe care vrea să le scoată la suprafață în el însuși.

Dar se pricepe să mânuiască un pistol – este mortal când trebuie – așa că partea asta a fost distractivă: călăritul și jocul cu pistolul.

Este o călătorie umană, existențială, pe care fiecare o face: oameni, gazde, invitați, toți. Este o întrebare importantă despre cine vrei să fii și ce fel de viață vrei să trăiești.

Q: Cum ai descrie parcul Westworld?

JM: Ce mi se pare interesant la Westworld ca fundal este că ești transportat înapoi în Vestul Sălbatic, unde nu există legi și consecințe. Ridică următoarea întrebare: cine devii în acel mediu? Când oamenii întreabă dacă aș vrea să merg acolo în viața reală, le spun: aș vrea să merg – sau poate nu – cu toți prietenii și familia, ca să văd cine este cu adevărat fiecare persoană. Pentru că genul ăsta de mediu chiar îți scoate la suprafață adevărata personalitate. Westworld pune acea întrebare, cine ești când nimeni nu se uită.

Q: Chiar dacă este evident imposibil să recreezi parcul în lumea reală, crezi că aduce oarecum cu orașul Las Vegas?

JM: Da. Aș spune că singura diferență este că există parametri și legi și consecințe dacă duci lucrurile prea departe.

Dar chiar se joacă cu limitele. Westworld este Vegas, doar că fără prezența poliției și a guvernului și a legilor, pur și simplu nu există consecințe. Ai ocazia să te afunzi în această experiență fără niciun fel de constrângere socială. Și tocmai pentru că prezintă totul într-un mod colorat și tentant, te încurajează să îți arăți latura întunecată.

Ce este interesant este că în serial vezi părțile urâte ale unor oameni și începi să te întrebi dacă putem cu adevărat să empatizăm sau doar ne prefacem că o facem? Și acestea creaturi, inteligența artificială – ele sunt cele empatice.

Unele sunt programate să fie răufăcători, e adevărat, însă în mare au un cod moral, spre deosebire de noi, care se presupune că suntem cea mai inteligentă, avansată și civilizată rasă.

Q: Westworld combină două genuri – western și S.F. – iar ambele sunt despre frica de schimbare, avansare, disconfortul care apare când lumea se schimbă, dar sunt reprezentate în alt mod. Tu ce părere ai?

JM: Exact, sunt două versiuni ale supraviețuirii. Cred că despre asta e vorba – asta este esența filosofiilor din spatele serialului.

Și din punct de vedere vizual îmi place contrastul dintre înfățișarea modernă și sterilă a lucrurilor și a trecutului murdar.

Cred că atunci când ne uităm la seriale precum „Urzeala tronurilor”și „Deadwood” sau ne întoarcem în timp, ni se permite să explorăm nevoile și dorințele primitive de bază.

Totul este mult mai complex, dar în esență, tot încercăm să trăim unii cu alții, să înaintăm într-un mod pozitiv.

Q: Când de aproape crezi că suntem de momentul în care vom avea un fel de inteligență artificială care le va permite mașinăriilor să gândească?

JM: Cred că posibilitatea nu e prea departe, iar asta dă naștere întrebărilor și dezbaterilor despre inteligența artificială și etica situației.

Una dintre replicile mele preferate din „Jurassic Park” este când Goldblum spune „Oamenii tăi de știință petrec atâta timp încercând să deslușească dacă pot sau nu, că nu s-au gândit niciodată dacă ar trebui.”

Chiar cred că acum trăim o asemenea perioadă și anume: creează și pune-l pe piață. Vinde următorul calculator sau telefon; o să facem updatările mai târziu. Nu ne oprim să ne gândim dacă este bine pentru noi sau nu.

Q: Care este relația ta cu tehnologia?

JM: Cred că internetul și tehnologia digitală au oferit foarte multe lucruri bune, dar și teribile.

Faptul că poți transfera informații prin cifrele unu și zero a distrus căsnicii, a distrus legăturile cu multe țări.

Pot deschide telefonul chiar acum și pot cumpăra o pereche de pantofi de pe Amazon care vor ajunge la mine acasă mâine, iar asta e fantastic. Pot scrie un mesaj unei persoane cu care nu pot vorbi. Cred că totul este în continuare nou, nu știm cu adevărat ce efect are asupra noastră ca oameni.

Nu sunt împotriva progresului, dar cred că în ultimii ani totul s-a întâmplat foarte repede, iar asta vine la pachet cu responsabilitate și parametri. Și inteligența de a folosi restricțiile sau de a tempera situația.

Q: Crezi că ne schimbăm ca specie din cauza tehnologiei?

JM: Cred că da, sută la sută. Ne schimbă comportamentul, schimbă modul în care reacționăm unii la alții. Dacă te gândești la timpul pe care îl petreci făcând asta – scriind la telefon – în comparație cu timpul pe care îl petreci făcând alte lucruri...

Q: Asta te sperie?

JM: Înțeleg de ce oamenii ar vrea să se întoarcă în timp. Niciodată în viața mea nu m-am simțit mai bătrân.

Întotdeauna o să existe diferența între generații – am un fiu de 15 ani și îi spun aceleași lucruri pe care mi le spuneau și părinții mei despre muzica pe care o ascultam, că nu e muzică – dar diferența dintre generații crește rapid și simt că sunt atât de în urmă.

Tehnologia asta e o nebunie – faptul că îmi pot deschide telefonul cu o simplă amprentă, mașina funcționează pe bază de electricitate și este încărcată de mine, prin apăsarea unui simplu buton de pe telefon. Nu mai există muncă manuală!